GRUPA D LIVE Euro 2020. Program, rezultate, clasament - Anglia este marea favorită a grupei50Foto© observatornews.ro

GRUPA D LIVE Euro 2020. Program, rezultate, clasament - Anglia este marea favorită a grupei

, 78 știri, 36 vizualizări

Naționala de fotbal a Angliei și-a câștigat de o manieră categorică grupa de calificare la Euro 2020, iar parcursul avut în ultima perioadă, șapte victorii în ultimele opt meciuri jucate, o dă drept mare favorită la câștigarea Grupei D, deși Croația intră și ea în competiție din postura de vicecampioană mondială en-titre.

Anglia și Croația deschid balul în cel mai așteptat meci al grupei. Englezii au avantajul terenului propriu și au câștigat trei dintre ultimele cinci meciuri directe, însă Croația a taxat naționala Angliei în cele mai importante meciuri. A fost 3-2 pentru Croația la Londra, în noiembrie 2007, în meci decisiv pentru calificarea la Euro 2008. De asemenea, la Mondialul din 2018, croații au reușit să elimine Anglia în semifinale, la lovituri de departajare.

Ultimul meci direct dintre cele două formații a fost în noiembrie 2018, când Anglia a învins echipa Croației cu 2-1 într-un meci jucat la Londra și care conta pentru UEFA Nations League. Kramaric deschidea scorul pentru Croația, în minutul 57, iar Lingard și Kane întorceau rezultatul în ultimul sfert de oră al meciului. Dintre cei trei marcatori, doar Kane și Kramaric ar putea juca și la Euro 2020, Lingard ratând prezența în lotul naționalei antrenate de Gareth Southgate.