Încă o lovitură pentru Novak Djokovic – O nouă participare la Australian Open, puțin probabilă9Foto1Video© puterea.ro

Încă o lovitură pentru Novak Djokovic – O nouă participare la Australian Open, puțin probabilă

, 14 știri, 100 vizualizări

Guvernul francez, care în urmă cu zece zile susținea că jucătorul Novak Djokovic ar putea participa la turneul de la Roland Garros, chiar dacă nu era vaccinat împotriva COVID-19, a anunțat că toți sportivii care vor concura la turneul de Grand Slam de la Paris vor trebui să aibă schema completă de vaccinare, informează agenția spaniolă EFE, citată de Agerpres.

Rectificarea a venit de la ministrul Sporturilor din Franța, Roxana Mărăcineanu, în noaptea de duminică spre luni. Cu doar câteva ore înainte, Parlamentul a adoptat definitiv proiectul de lege care impune un certificat de vaccinare pentru multe activități ale vieții sociale, inclusiv asistarea la competițiile sportive.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, demnitarul francez de origine română a afirmat că odată cu adoptarea acestui certificat sanitar, “în forma în care a fost promulgat, el va fi obligatoriu pentru a intra în spațiile deja supuse pașaportului sanitar (stadioane, teatre sau săli), atât pentru spectatori, sportivi, profesioniști, francezi sau străini”. Tot Mărăcineanu afirmase pe 7 ianuarie, în plină dispută politică și de legalitate în Australia, legată de prezența lui Djokovic, că jucătorul sârb ar putea participa la Roland Garros.