Lavrov susține că Rusia convenise cu Ucraina să poarte negocieri, dar Occidentul nu a lăsat Kievul să discute cu Moscova© romaniatv.net

Lavrov susține că Rusia convenise cu Ucraina să poarte negocieri, dar Occidentul nu a lăsat Kievul să discute cu Moscova

, 4 știri, 175 vizualizări

Rusia a fost dispusă să negocieze cu Ucraina în primele luni ale războiului, dar Statele Unite și alte țări occidentale au sfătuit Kievul să nu poarte discuții cu Moscova, a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, conform agenției Associated Press, citează News.ro.

„Este binecunoscut faptul că am susținut propunerea părții ucrainene de a negocia, la începutul operațiunii militare speciale, și până la sfârșitul lunii martie cele două delegații conveniseră asupra principiului de a rezolva acest conflict”, a declarat Serghei Lavrov, aflat într-o vizită în Africa de Sud.

„Este binecunoscut și absolut public și faptul că ai noștri colegi americani, britanici și unii colegi europeni au spus Ucrainei că este prea devreme pentru a negocia, iar aranjamentul, care fusese aproape convenit, nu a mai fost niciodată aprobat de regimul de la Kiev”, a susținut șeful diplomației ruse.