Legea 5G a fost adoptată în Parlament și merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis7Foto© antena3.ro

Legea 5G a fost adoptată în Parlament și merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis

, 16 știri, 50 vizualizări

S-au înregistrat 117 voturi "pentru", 13 "împotrivă" (din partea senatorilor AUR) și o abținere, scrie Agerpres. Senatul este cameră decizională, astfel că legea merge la președinte pentru promulgare.

Potrivit unui amendament al comisiilor juridică, economică, de apărare și pentru comunicații din Senat, amendament însușit de plen, furnizorii care vor fi în situația de a li se retrage autorizațiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul rețelelor și pentru zona de nucleu - 5 ani.

Vicepreședintele liberal al Senatului, Alina Gorghiu, susține că "suntem suficienți de pregătiți pentru a lansa licitația 5G și la fel de pregătiți să avem un cadru legal pe o temă atât de importantă".