Legea „fugarilor”, contestată de ÎCCJ, pe agenda Curții Constituționale3Foto© puterea.ro

Legea „fugarilor”, contestată de ÎCCJ, pe agenda Curții Constituționale

, 7 știri, 14 vizualizări

Curtea Constituțională a amânat, pentru 11 iulie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe legea care aduce modificări la Codul penal și care adaugă un plus de pedeapsă condamnaților care nu se prezintă în 7 zile pentru a ispăși condamnarea.

Magistrații ÎCCJ consideră că actul normativ adoptat de Camera Deputaților este neconstituțional în ansamblul său. E a șasea amânare a discutării acestei sesizări de către judecătorii CCR.

La finalul anului trecut, insanța supremă a decis să atace Curtea Constituțională a României Legea pentru modificarea și completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Camera Deputaților în noiembrie 2023, care prevede că persoanele condamnate definitiv, care nu se prezintă în termen de șapte zile la Poliție pentru a fi încarcerate, vor fi considerate evadate și riscă o pedeapsă între 6 luni și 3 ani, relatează Agerpres.