Medicii de familie atrag atenția că au probleme cu noul registru național de vaccinare2Foto© antena3.ro

Medicii de familie atrag atenția că au probleme cu noul registru național de vaccinare

, 5 știri, 66 vizualizări

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenția asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie odată cu transferul datelor și punerea în funcțiune a noului Registru Electronic Național de Vaccinare. Într-un comunicat de presă, SNMF arată că problema o constituie imposibilitatea de a introduce în sistem vaccinurile efectuate curent și faptul că nu s-a preluat în unele cazuri istoricul vaccinal al copiilor.

„În data de 1 iulie 2022 a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu data de 1 iulie 2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID-19”, precizează SNMF.

Ideea de unificare a celor două registre Sursa citată reamintește că SNMF a salutat ideea de unificare a celor două registre, dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medicii de familie au constatat cu această ocazie că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulți copii, istoric care exista în RENV copii, și că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acestui istoric.