
Ministrul Alexandru Rafila: Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din restricții
, 9 știri, 270 vizualizări
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că peste trei săptămâni numărul infectărilor ar putea să scadă, iar din martie vor fi luate măsuri de relaxare. Până atunci, va mai fi o perioadă grea, pentru că în spitale apar focare de infecție la personalul medical, adaugă ministrul.
“ Rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea. Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare…
Alexandru Rafila,
Vom scapa de o parte din masurile RESTRICTIVE din martie | Alexandru…
“ Scenariul cel mai rău posibil estimat în acest interval (până pe 14 februarie – n.r.) este să avem peste 70.000 de cazuri pe zi. Eu știu că asta este știrea de presă, nu înseamnă că se întâmplă așa.…
Alexandru Rafila,
Ministrul Alexandru Rafila: Cred că până la sfârșitul lunii martie vom…
“ În intervalul 10-15 februarie probabil că vom asista la un vârf al acestui val după care o să vedem o descreștere, rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea, e posibil să fie destul de rapidă,…
Alexandru Rafila,
Alexandru Rafila: Până la sfârșitul lui martie vom scăpa de unele…
“ Cu siguranță, în luna martie cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de unele dintre aceste măsuri restrictive
Alexandru Rafila,
Alexandru Rafila: Până la sfârșitul lui martie vom scăpa de unele…
“ Spre deosebire de valurile anterioare, aici avem două diferențe. E adevărat că proporția de cazuri grave, care necesită spitalizare sau ATI, e mai mică, dar apar probleme legate de transmisibilitate,…
Alexandru Rafila,
Alexandru Rafila anunță data la care România va scăpa de restricțiile…
“ Este tulpina Omicron dominantă. Probabil, 75% din cazuri sunt cu tulpina Omicron. Din fericire, produce cazuri mai puțin grave care nu necesită spitalizare și nu ajuns decât în mică măsură în secțiile…
Alexandru Rafila,
Alexandru Rafila, despre infectarea cu Omicron: „75% din cazuri sunt…
“ Cred că până la sfârșitul lunii martie vom scăpa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibilă a perioadei următoare, nu de la o…
Alexandru Rafila,
Când am putea avea parte de vârful valului 5 de infectare cu…