Soția președintelui ucrainean Zelenski va fi găzduită la Casa Albă de Jill Biden7Foto1Video© stirileprotv.ro

Soția președintelui ucrainean Zelenski va fi găzduită la Casa Albă de Jill Biden

, 14 știri, 58 vizualizări

Prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, o va găzdui, marți după-amiază, pe soția președintelui Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, potrivit unui comunicat al Aripii de Est, transmite CNN, citat de News.ro.

Cele două urmează să discute în privat în timpul unei întâlniri bilaterale programate anterior, Olena Zelenska sosind în Statele Unite la invitația primei doamne, Jill Biden.

Olena Zelenska este programată să ajungă la Casa Albă la ora 13:30, ora Europei Centrale.

„Sunt aici (n.r. – în SUA) la invitația primei doamne Jill Biden. Ea a vizitat Ucraina în luna mai pentru a-i vedea și a discuta cu cei care și-au pierdut casele și pe cei dragi din cauza războiului. Acum este rândul meu să vorbesc în SUA despre nevoile ucrainene în rezistența noastră și lupta împotriva agresorului”, a transmis Olena Zelenska.