Spania elimină obligativitatea măștilor în aer liber3Foto© stirileprotv.ro

Spania elimină obligativitatea măștilor în aer liber

, 6 știri, 18 vizualizări

Purtarea măștilor de protecție în aer liber nu va mai fi obligatorie în Spania, începând de marți, 8 februarie, potrivit ministrului sănătății, Carolina Darias, informează Agerpres, care citează AFP.

Ministrul sănătății, Carolina Darias, a declarat rețelei de posturi de radio Cadena Ser că guvernul va adopta o hotărâre în acest sens. Darias a arătat că în prezent toți indicatorii sanitari sunt în curs de ameliorare, în special rata de ocupare a spitalelor și rata de incidență a cazurilor.

Măsura purtării măștilor de protecție în aer liber a fost reintrodusă în 22 decembrie 2021, din cauza valului de infectări provocate de varianta Omicron a coronavirusului – al șaselea val al epidemiei de COVID-19.