Spania trimite armament ofensiv în Ucraina3Foto© wall-street.ro

Spania trimite armament ofensiv în Ucraina

, 8 știri, 32 vizualizări

Spania a decis să trimită "material militar ofensiv" pentru "rezistența ucraineană", a afirmat miercuri șeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, în timpul unei intervenții în fața Camerei Deputaților.

"Pentru că văd că există grupuri (politice) care pun în discuție angajamentul guvernului" spaniol de a participa la ajutorul militar acordat Ucrainei, "vreau să vă anunț de asemenea că Spania va livra material militar ofensiv rezistenței ucrainene", a declarat Sanchez, care conduce un guvern de stânga, scrie Agerpres.ro.

Într-o intervenție care a avut loc la solicitarea lui, Sanchez s-a lansat într-un atac la adresa președintelui rus Vladimir Putin, pe care l-a acuzat că disprețuiește democrația și nu vrea ca Europa să se întărească.