Sute de blocuri din Capitală, fără apă caldă8Foto© capital.ro

Sute de blocuri din Capitală, fără apă caldă

, 13 știri, 20 vizualizări

În Sectorul 1 se anunță reluarea furnizării în cursul zilei de miercuri, după ce în zona Pieței Gării s-a produs o avarie la rețeaua primară. Blocuri din zonele str. Turda, str. Mexic, șos. Titulescu sau bd. Ion Mihalache au parte de o alimentare deficitară, din cauza lucrărilor de revizii și reparații care se realizează pe timpul verii.

Lucrări similare au dus la o alimentare deficitară și în cazul unor blocuri din Sectorul 2, situate în zonele str. Vidin, str. Teiul Doamnei, șos. Ștefan cel Mare, str. Grigore Ionescu. Apa caldă va fi oprită până în cursul nopții de joi spre vineri, pentru mai multe blocuri de pe șos. Pantelimon, str. Ritmului, str. Costache Conachi, în vederea remedierii unei avarii apărute la rețeaua primară.

În Sectorul 3, furnizarea apei calde va fi de asemenea oprită până în cursul nopții de joi spre vineri, pentru imobile din zonele str. Călărași, str. Agricultorilor, str. Matei Basarab. Alte lucrări vor afecta blocuri din zonele str. Nicolae Sebe, bd. Unirii, str. Vlaicu Vodă, str. Fizicienilor sau bd. 1 Decembrie.