The Guardian: Cine este Evgheni Prigojin, vânzătorul de hotdog care a ajuns în vârful mașinăriei de război a lui Putin2Foto© stirileprotv.ro

The Guardian: Cine este Evgheni Prigojin, vânzătorul de hotdog care a ajuns în vârful mașinăriei de război a lui Putin

, 4 știri, 32 vizualizări

E vorba despre viața unui am despre care se spune că nici măcar nu își dorește bani sau putere, găsind plăcere în acțiunile sale în sine, indiferent câte de crud ar fi ele.

La apogeul primei invazii ilegale a Rusiei în estul Ucrainei, în vara anului 2014, mai mulți oficiali ruși de rang înalt s-au adunat la sediul Ministerului Apărării, o clădire impunătoare din epoca lui Stalin, situată pe malul râului Moskva. Se aflau acolo pentru a-l întâlni pe Evgheni Prigojin, un bărbat de vârstă mijlocie, cu capul ras și un ton aspru în voce, pe care mulți dintre cei prezenți în sală îl cunoșteau doar ca fiind persoana responsabilă cu contractele de catering ale armatei, e începutul relatării din The Guardian.

Acum, Prigojin venea el la armată cu o solicitare. Dorea un teren de la Ministerul Apărării pe care să îl poată folosi pentru antrenarea „voluntarilor”. Aceștia urmau să nu aibă legături oficiale cu armata rusă, dar puteau fi folosiți pentru a lupta în războaiele duse de Rusia.