Un pacient a căzut de la etajul 3 al Spitalului de Urgență Târgu-Jiu și a murit pe loc5Foto© stirileprotv.ro

Un pacient a căzut de la etajul 3 al Spitalului de Urgență Târgu-Jiu și a murit pe loc

, 8 știri, 40 vizualizări

Cadrele medicale au găsit papucii bolnavului lângă fereastra de la care a căzut, ceea ce-i conduce pe anchetatori spre ipoteza sinuciderii.

Bătrânul fusese operat și urma să fie externat.

„În cursul nopții, un bărbat în vârstă de 87 de ani, pacient al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a căzut de la etajul trei. Din păcate, căzătura i-a fost fatală. IPJ Gorj efectuează cercetări în acest caz, iar după finalizarea cercetărilor, se vor stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragicul eveniment. Bărbatul era internat din data de 1 mai, când a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe cu ambulanța, fiind supus unei intervenții chirurgicale la scurt timp“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Potrivit sursei citate, până în data de 16 mai, pacientul a fost internat în Secția ATI II, pentru recuperare postoperatorie, iar din 16 mai a fost transferat la Chirurgie II, secție situată la etajul al treilea al unității de pe strada Tudor Vladimirescu.