USR și Forța Dreptei au contestat Legile Educației la Curtea Constituțională3Foto© hotnews.ro

USR și Forța Dreptei au contestat Legile Educației la Curtea Constituțională

, 11 știri, 19 vizualizări

USR și Forța Dreptei au contestat la Curtea Constituțională a României (CCR) noile Legi ale Educației, pe motiv că acestea conțin mai multe prevederi neconstituționale deoarece ar limita dreptul la învățătură al copiilor și ar încălca principiul egalității în drepturi.

„USR a contestat la CCR noile Legi ale Educației pentru că discriminează. Discriminează între elevii cu posibilități materiale și cei săraci care nu pot face meditații pentru admiterea paralelă la liceu. Discriminează între copiii care învață în școli cu masă caldă și cei care nu au acest noroc. Discriminează între copiii care merg la școli ce pot plăti pază privată și copiii care merg la școli nepăzite”, a precizat senatorul Ștefan Pălărie.

Conform unui comunicat USR, cele mai „grave” prevederi din proiect sunt cele care vizează „limitarea” dreptului la învățătură al copiilor și încălcarea principiul egalității în drepturi. Totodată, USR și Forța Dreptei au invocat încălcări privind principiul securității juridice, previzibilității și clarității normelor, deoarece legile ar conține „inadvertențe” legislative.