Angajări la stat: Câte posturi au fost scoase pe piaţă în primele patru luni ale anului

0
Publicat:

Angajatorii de la stat au scos pe piaţă, în primele patru luni ale anului, aproximativ 10.000 de posturi, arată o analiză a platformei de recrutare eJobs.ro.

Angajatorii de la stat au scos pe piață peste 3.000 de joburi în aprilie, Foto: Arhivă Adevărul
Angajatorii de la stat au scos pe piață peste 3.000 de joburi în aprilie, Foto: Arhivă Adevărul

Dintre acestea, peste 3.000 de joburi au fost listate în aprilie, luna dinaintea blocării angajărilor în aparatul public, menționează specialiștii.

Potrivit sursei citate, după ce la finalul anului trecut a fost anunţată deblocarea a 90.000 de posturi vacante din aparatul de stat, luna mai a venit cu vestea îngheţării angajărilor în instituţiile publice, până la sfârşitul anului.

Măsura de îngheţare a posturilor are ca scop reducerea deficitului bugetar, însă nu se va aplica şi în cazul angajărilor din Educaţie şi Sănătate, acolo unde există o nevoie considerabilă de personal. De altfel, sistemul sanitar a fost, de la începutul anului şi până acum, unul dintre cei mai puternici angajatori şi este foarte probabil ca acest lucru să nu se schimbe, în condiţiile în care, pentru acest sector, există un memorandum care impune exceptarea lui din ordonanţa dată de Guvern", a afirmat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Aproximativ 20% din numărul total de locuri vacante sunt pentru medici, asistenţi medicali şi infirmieri, potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat şi de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro.

Totodată, 11% sunt pentru muncitori, 6,5% pentru îngrijitori şi 5,3% pentru referenţi.

Cele mai puțin căutate meserii

Cel mai puţin căutaţi în luna aprilie au fost tehnicienii, tâmplarii, maseurii, lăcătuşii sau inginerii hidrologi.

La nivel general, mai mult de 90% au fost funcţii de execuţie (respectiv 2.824) şi aproximativ 5% au fost funcţii de conducere. Aproximativ 1.745 de locuri de muncă au fost postate de instituţiile locale, 410 de primării, 360 de instituţiile judeţene şi puţin peste 200 de instituţiile naţionale. Cel mai puţin, în luna aprilie, au angajat consiliile judeţene, Guvernul şi ministerele şi instituţiile regionale. Totodată, 173 de poziţii au fost vacante în unităţile militare.

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv aproape 600, aparţin instituţiilor de stat din Bucureşti, Clujul ocupând a doua poziţie în clasament, cu 226 de oferte. Urmează Braşov, Constanţa şi Timiş, toate trei cu peste 100 de posturi scoase în piaţă. Cele mai puţine opţiuni la stat le-au avut candidaţii din Covasna, Arad, Caraş - Severin, Giurgiu, Gorj sau Botoşani

Celor 3.000 de joburi disponibile la stat în luna aprilie li se mai adaugă aproape 33.000 din mediul privat, acolo unde lucrurile sunt mai nuanţate şi adresabilitatea către candidaţi este ceva mai largă, în condiţiile în care apar variabile precum munca remote sau hibrid, joburile part time sau pe bază de proiect, care atrag o anumită parte din candidaţi, în special pe cei foarte tineri", explică Roxana Drăghici.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 34.000 de locuri de muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 2.000 de locuri de muncă la stat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite