Ciolacu: Nu vor fi taxe noi. Ce spune liderul PSD despre situația din coaliție

0
Publicat:

Marcel Ciolacu dă asigurări că nu vor exista taxe noi, menționând că susține în continuare impozitarea veniturilor excepționale. Liderul PSD a încercat să tempereze situația din coaliție, susținând că, în ciuda disputelor, oamenii politici trebuie să fie responsabili.

Ciolacu: Eu susţin această coaliţie. Foto: Mediafax
Ciolacu: Eu susţin această coaliţie. Foto: Mediafax

"Nu vor fi taxe noi, asta este o certitudine. Consider în continuare că veniturile excepționale, știm cu toții, când există marile crize se fac și marile averi și acumulări de capital, nu trebuie să o zică un om politic, e din manual! Sunt în continuare adeptul unei impozitări, repet, pe o perioadă determinată, pentru veniturile excepționale și mi se pare corect și de bun simț, dar, din ce am văzut eu bugetul aseară împreună cu domnul prim-ministru, să știți că avem un buget bun pentru condițiile actuale, asumându-ne acest lucru, că nu va fi introdusă absolut nicio taxă. Ar fi o greșeală majoră față de toți oamenii de afaceri și toate investițiile", a declarat Marcel Ciolacu la evenimentul „Forumul Capitalului Românesc”, ediția a VI-a.

Liderul PSD a încercat să calmeze spiritele din coaliţie.

Indiferent cât s-ar discuta, eu susțin această coaliție. Indiferent cât ar fi aceste dispute între noi, din punctul meu de vedere, în acest moment, pentru stabilitate politică, într-un context foarte complicat, cu războiul la ușă, nu cred că clasa politică, măcar de data aceasta, trebuie să împingă România într-o nouă aventură. Avem obligația să facem tot ce ține de noi ca să încercăm să ne ridicăm cât de cât la așteptările dumneavoastră”, a spus Ciolacu. 

Tensiuni între partidele Puterii

În ultimele luni, relaţiile dintre partidele din arcul guvernamental au fost tensionate, fiecare formaţiune încercând să puncteze electoral. 

Ultima dispută dintre cele două mari formaţiuni din Coaliţie - PNL şi PSD - a fost provocată de adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care ar impune o taxă entru gospodăriile care folosesc panouri fotovoltaice. În replică, ministrul Energiei a precizat că o astfel de taxă s-ar impune din 2026, însă doar în anumite condiţii. Textul ordonanţei nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial, existând posibilitatea ca acesta să fie schimbat. De altfel, Virgil Popescu, este unul dintre reprezentanţii PNL în Guvern neagreaţi de social-democraţi.

În replică, PNL a criticat o taxă prevăzută într-un proiect al Ministerului Sănătăţii. 

Şi UDMR a intrat în vizorul colegilor de coaliţie. Liderii Uniunii au fost criticaţi pentru lipsa de interes manifestată de ziua Naţională a României.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite