Peste 340 de migranți au fost găsiți în remorca abandonată a unui camion în Mexic

0
Publicat:

Autoritățile mexicane au găsit peste 340 de persoane în remorca abandonată a unui camion, în statul Veracruz. De asemenea, 103 minori neînsoțiți erau în remorcă. Migranții proveneau din Guatemala, Honduras, El Salvador și Ecuador.

Migranți găsiți într-un camion   FOTO Sinembargo
Migranți găsiți într-un camion FOTO Sinembargo

Aceasta este una dintre cele mai mari descoperiri recente de copii migranți care călătoresc prin Mexic. Toți păreau nevătămați, iar remorca avea ventilatoare și orificii de ventilație, au declarat oficialii. Nu se știe unde se află șoferul, scrie BBC.

Fugind de sărăcie și violență în America Centrală, mulți migranți fără documente ajung să plătească sume uriașe de bani unor traficanți de persoane pentru a le permite să treacă granița cu SUA. Anul trecut, 53 de migranți au fost găsiți morți într-o remorcă de camion abandonată în statul american Texas.

În total, 343 de persoane au fost găsite în vehicul duminică seara, a declarat Institutul Național de Migrație (INM) din Mexic. Aceștia au fost găsiți pe o rută obișnuită folosită pentru a duce migranții la granița cu SUA.

Brățări de identificare drept „client” al traficanților

Migranții purtau brățări cu coduri de culori pentru a-i identifica drept clienți ai traficanților, au declarat oficialii. O fotografie distribuită de INM arată sticle de plastic și gunoaie împrăștiate pe podeaua remorcii. 

Migranții vor fi îngrijiți de serviciile sociale mexicane până când se va decide statutul lor. Datele poliției de frontieră obținute de CBS News în octombrie arată că cel puțin 853 de migranți au murit încercând să treacă ilegal frontiera dintre SUA și Mexic în ultimele 12 luni.

Acest lucru a făcut ca anul 2022 să fie anul cel mai dificil, cu cei mai mulți morți printre migrați, înregistrat de guvernul american. Anul trecut a depășit cu mult recordul anterior de 546 de decese de migranți din 2021.

Patrula de frontieră a SUA a reținut un număr record de 2,2 milioane de migranți la frontiera de sud-vest în aceeași perioadă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite