Programări online pentru pașapoarte în cinci pași. Cum funcționează noul serviciu electronic

0
Publicat:

Începând de luni, 20 martie 2023, serviciul de programare on-line pentru depunerea cererilor de pașapoarte a migrat în platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, fiind disponibil la adresa hub.mai.gov.ro/epasapoarte.

Este unul dintre demersurilleprivind digitalizarea serviciilor prestate pentru cetățenii români,  potrivit Direcţiei Generale de Paşapoarte

Eliberare pașaport. FOTO Facebook Directia Generala de Pasapoarte
Eliberare pașaport. FOTO Facebook Directia Generala de Pasapoarte

Este unul dintre demersurille privind digitalizarea serviciilor prestate pentru cetățenii români, potrivit Direcţiei Generale de Paşapoarte.

„Pornind de la nevoia de gestionare eficientă a fluxurilor de cetățeni care se prezintă la structurile  de pașapoarte, noul serviciu de programare on-line pentru depunerea cererilor de pașapoarte introduce posibilitatea de a efectua o programare începând cu ziua curentă pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice. Astfel, cetățenii vor avea la dispoziție posibilitatea realizării unei programări în funcție de volumul și dinamica solicitărilor de pașapoarte înregistrate în timp real”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Noua platformă este prezentată ca una care beneficiază de noi forme de comunicare prietenoase și facile și permite adaptarea sistemului, din punct de vedere tehnologic, la perioada vârfurilor de utilizare (în cazul unui aflux mare de solicitanți), asigurând astfel un nivel de disponibilitate maximal.

Programarea, pas cu pas

Pentru bținerea unei programări, cetățenii sunt îndrumați să urmeze următorii pași:

Pentru completarea formularului de programare, după alegerea județului, respectiv selectarea Locației în care se dorește depunerea cererii de pașaport, se va bifa opțiunea pașaport.

În câmpul „Numărul de persoane programate" se va selecta numărul persoanelor (din familie) pentru care se face programare.

Se va alege data și ora la care se dorește programarea, apoi se vor completa câmpurile: Nume, Prenume, Cod numeric personal, adresa de e-mail la care se vor primi datele programării, Număr de telefon (opțional), iar în câmpurile Persoane suplimentare se vor menționa Numele, Prenumele și CNP-ul fiecărei Persoane suplimentare.

Butonul "Salvează" se activează după ce este exprimat consimțământul expres cu privire la Politica de protecție a datelor cu caracter personal.

Finalizarea programării se realizează prin selectarea butonului Salvează. Un mesaj se va transmite la adresa de e-mail indicată prin care se confirmă programarea. Neconfirmarea programării în termen de 30 de minute duce la anularea acesteia.

Ce se întâmplă dacă solicitantul nu se poate prezenta la data și ora programate

În acele situații în care cetățeanul nu se mai poate prezenta la data și ora programate, este recomandată folosirea link-ului Anulează programare din e-mailul de confirmare.

Dacă solicitantul dorește anularea unei programări efectuate înainte de data de 20.03.2023, este necesară accesarea modulului VERIFICĂ PROGRAMARE introducând adresa de email utilizată la efectuarea programării. Un nou mesaj va fi transmis către adresa de email respectivă de unde se va putea anula programarea.

Situații care duc la anularea programării

Programarea este gratuită și netransmisibilă

„Neprezentarea la data și ora programată, neconcordanța între datele înscrise în formularul de programare (nume/prenume) și datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea cererii de pașaport, lipsa actelor necesare sau a dovezii achitării taxei de pașaport duc la anularea programării.Totodată precizăm că, de la operaționalizarea noului serviciu până la ora 12:00, au fost efectuate peste 5.500 de programări, din care 176 au fost efectuate astăzi pentru ziua în curs”, mai precizează comunicatul.

Aplicația web prin care se livrează acest serviciu public electronic va fi constant îmbunătățită, astfel încât experiența cetățenilor să fie cât mai plăcută, aceștia să poată interacționa cât mai ușor cu structurile MAI și să beneficieze de servicii personalizate, arată Direcţiei Generală de Paşapoarte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite