Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de vreme rea în România! Avertizare meteo pentru 36 de județe

Cod galben de vreme rea în România! Avertizare meteo pentru 36 de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de vineri, 17 iunie, ora 11:00, până sâmbătă, 18 iunie, ora 06:00. De asemenea, a fost emisă și o informare meteorologică de vreme rea, fără cod, pentru toată țara, valabilă până sâmbătă.

Cod galben de vreme rea în România! Avertizare meteo pentru 36 de județe
Sursa foto: pixabay
de Laura Dinu    |    17 Iun 2022   •   09:32

Până sâmbătă la ora 06:00 în Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și local în Dobrogea și Banat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de peste 55...75 km/h), averse torențiale și izolat grindină.

Noaptea, aria acestor fenomene va fi în restrângere treptată. Cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța.

Instabilitate atmosferică în toată țara

De asemenea, meteorologii au emis și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică temporar accentuată fără cod, valabilă de vineri, 17 iunie, ora 11:00 până sâmbătă, 18 iunie, ora 10:00, în toată țara. 

În intervalul menționat, manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a țării și se vor intensifica, îndeosebi după-amiaza și seara. Vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25...40 l/mp. 

×
Subiecte în articol: cod galben
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close