Antena 3 CNN Actualitate Nelu Tătaru, după recordul de infectări COVID-19: ”E ca în război...viață contra moarte”

Nelu Tătaru, după recordul de infectări COVID-19: ”E ca în război...viață contra moarte”

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis, după recordul negativ de infectări cu COVID-19 înregistrat astăzi în România, că situația este similară cu ce din timpul unui război, ”viață contra moarte”. Tătaru face un apel de conștientizare și responsabilitate la populație, susținând că acum nu este momentul potrivit să ne îndoim de existența virusului.

Nelu Tătaru, după recordul de infectări COVID-19: ”E ca în război...viață contra moarte”
Sursa foto: Hepta
de Andreea Ştefan    |    12 Oct 2021   •   16:10

”442 decese, 1.667 internați la ATI, 16.743 cazuri noi de persoane infectate.

Cu toții suntem supuși greșelii și unii suntem neîncrezători, dar de această dată e ca în război...viață contra moarte!

Și dacă sunteți dintre cei care încă mai au dubii, încercați să treceți pe lângă un spital și priviți către Unitatea de Primiri Urgențe.

Majoritatea celor care ajung acolo sunt dintre cei vehemenți, nevaccinați sau care își doresc să fie salvați, dar deja e prea târziu.

Așa arată realitatea zilelor noastre. Sunt colmatate toate spitalele.

E ca pe front…

Se moare! Se întâmplă! Există mii de apeluri în așteptare!

”Epuizare! Durere! Tragedii fără margini!”

Nu mai avem timp să nu credem!

Alegeți cu mintea pentru viața dumneavoastră, pentru familie, oameni dragi…înainte să fie prea târziu.

E foarte ușor să critici, să dezbini, să arunci cu noroi, să iei decizia să nu faci nimic.

Aleg, ca medic, ca om, ca părinte, frate, ca simplu cetățean să spun ceea ce cred, să spun ceea ce văd și să fac tot ceea ce pot pentru viață.

Zilele devin din ce în ce mai negre, iar adevărul este unul dur”, a transmis Nelu Tătaru într-o postare pe Facebook.

×
Subiecte în articol: Nelu Tătaru
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close