Dan Nica: Denigrarea României trebuie sancţionată sever

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 21 octombrie 2022 49 afişări

Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a transmis o scrisoare Preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, prin care critica decizia acesteia de a nu sancţiona insulta la adresa României, din partea unui deputat de extremă dreapta, în cadrul dezbaterii pe Schengen.

Dan Nica: Denigrarea României trebuie sancţionată sever

Incidentul a avut loc în cadrul dezbaterii plenare din 5 octombrie 2022, privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar cu această ocazie, europarlamentarul Guido Reil (ID) a făcut o serie de remarci grave şi lipsite de respect faţă de România.

„Toţi deputaţii europeni ar trebui să respecte Codul de conduită şi, în caz de nerespectare, ar trebui luate măsuri, inclusiv sancţiuni în conformitate cu articolul 176 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European. Cu toate acestea, în ciuda prevederilor din Regulamentul de procedură şi a solicitării Grupului S&D de a lua măsuri, decizia Preşedintei Metsola a fost doar sa atragă atenţia europarlamentarului asupra comportamentului său nepotrivit, fără a fi aplicate sancţiuni ulterioare. Comentariile lipsite de respect şi limbajul defăimător împotriva oricărei ţări, în special împotriva unui stat membru al Uniunii Europene nu îşi au locul în Parlamentul European sau în altă instituţie democratica”, a transmis eurodeputatul PSD Dan Nica.

Europarlamentarul german Guido Reil, care a catalogat România drept „Vestul Sălbatic”, este „o nulitate politică”, afirma joi eurodeputatul PMP Eugen Tomac. „Mi se pare un afront de neacceptat. Românii acceptaţi în spaţiul Schengen”, adaugă Tomac.

Europarlamentarul Guido Reil a catalogat România drept „Vestul Sălbatic” în mijlocul Europei.

„Cum s-a putut aşa ceva, o ţară cu aşa infrastructură, corupţie, criminalitate să fi fost primită în UE? Nu avem nevoie de România şi Bulgaria nici în Uniunea Europeană, nici în Schengen”, a spus Reil.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nica,
reil,
metsola

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.