Sport

Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man. Suma uriașă pe care i-o cere și reacția lui Giovanni Becali

Publicat: 08 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man. Suma uriașă pe care i-o cere și reacția lui Giovanni Becali
Giovanni Becali, actualul impresar al lui Dennis Man susține că Anamaria Prodan nu va reuși să obțină în instanță suma uriașă drept despăgubire de 350.000 de euro.

Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dennis Man, după ce atacantul de 22 de ani a rupt unilateral contractul, înainte să se transfere la Parma. Soția lui Reghecampf solicită o sumă uriașă.

Anamaria Prodan n-a trecut peste scandalul provocat de transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma. Atunci, atacantul de 22 de ani a rupt contractul cu ea și a ales să fie reprezentat de firma lui Giovanni Becali. Anamaria Prodan cere acum despăgubiri uriașe și a făcut o plângere împotriva lui Dennis Man.
La finalul lunii ianuarie, Dennis Man s-a transferat de la FCSB la Parma pentru o sumă uriașă: 11 milioane de euro, plus bonusuri care pot ajunge la două milioane de euro. Însă Gigi Becali a insistat atunci ca transferul să fie intermediat de vărul său, Giovanni Becali.

Anamaria Prodan solicită o sumă uriașă drept despăgubire: 350.000 de euro

Dennis Man a fost astfel nevoit să rupă unilateral contractul cu Anamaria Prodan, cea care l-a reprezentat până în acel moment. Imediat a izbucnit un scandal uriaș. Anamaria Prodan l-a atacat dur pe Gigi Becali, despre care a spus că nu are caracter. Pe de altă parte, a anunțat că-i va cere în instanță despăgubiri lui Dennis Man.

Potrivit wowbiz.ro, impresara în vârstă de 48 de ani a mers mai departe și, pe 25 martie, a deschis o acțiune civilă împotriva lui Dennis Man. Anamaria Prodan solicită o sumă uriașă drept despăgubire, 350.000 de euro, sume pe care ar fi trebuit să o încaseze drept comision pentru transferul la Parma.
Totuși, în cazul în care va pierde acest proces, Dennis Man ar putea fi acoperit de Gigi Becali. Anamaria Prodan a afirmat că patronul FCSB și-a luat angajamentul în fața lui Dennis Man că va suporta, dacă va fi nevoie, eventualele despăgubiri pentru ruperea unilaterală a contractului.

Ce spune Giovanni Becali despre suma uriașă pe care Anamaria Prodan i-o cere lui Dennis Man

Giovanni Becali, actualul impresar al lui Dennis Man, este încrezător și susține că Anamaria Prodan nu va reuși să obțină în instanță suma de 350.000 de euro.

„În civil, judecătorul va vedea că Man a câștigat 300.000 la FCSB și că trebuie să dea 350.000 de euro. Un judecător cere să i se facă dovada cheltuielilor. Un manager care știe că are dreptate, când se duce într-un proces, nu face discuții cu nimeni. Eu dacă știu că am dreptate, nu îmi fac griji”, a spus Giovanni Becali.

Adauga un comentariu