Cancan ultimă oră

Câte kilograme a slăbit Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timișoara, în închisoare

Publicat: 19 feb. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Câte kilograme a slăbit Marian Iancu fostul patron al Politehnicii Timișoara în închisoare
Deşi trebuia să petreacă 12 ani în spatele gratiilor, a fost eliberat condiționat după 8

Marian Iancu (57 de ani), fostul patron al Politehnicii Timișoara, a fost eliberat în vara anului trecut, după ce a fost condamnat la 12 ani de închisoare într-un dosar de evaziune fiscală. După 8 ani petrecuţi în spatele gratiilor, a acceptat să vorbească despre cum i s-a schimbat viaţa în toată această perioadă în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

În 2005, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a descoperit că Marian Iancu şi alte opt persoane ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 1,356 miliarde de lei. Ulterior, în 2006 a fost trimis în judecată.

Pe 14 octombrie 2014, la Curtea de Apel București, acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în dosarul RAFO, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Apoi, pe 8 iunie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 14 ani de închisoare.

Deşi trebuia să petreacă 12 ani în spatele gratiilor, a fost eliberat condiționat după 8.

Câte kilograme a slăbit Marian Iancu

Marian Iancu a acceptat recent invitaţia în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, acolo unde a vorbit despre condiţiile din închisoare, dar şi despre cum i s-a schimbat viaţa în toată această perioadă. Fostul patron al Politehnicii Timișoara s-a transformat total în ceea ce priveşte aspectul fizic, în spatele gratiilor a reuşit să slăbească peste 30 de kilograme şi recunoaşte că şi-a dorit acest lucru în primul rând pentru sănătatea lui.

„Voit, dar e de bine. Lucrurile s-au întâmplat spre binele meu și mai culegem și lucruri bune din toate cele rele. M-am întors în fața dumneavoastră după atâția ani.

Am slăbit pentru că a trebuit să slăbesc. Aveam 140 de kilograme când am intrat și am ieșit cu 104. Am luat deja două, trei kilograme în șapte luni și nu e mult. Acolo mâncarea n-are niciun gust. Era și un magazin, ai ce să-ți cumperi, chiar dacă nu se compară cu ce aveai acasă. Ai anumite carduri cu bani pe care le poți folosi, plus pachetele care vin de acasă”, a declarat Marian Ionescu în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Întrebat dacă a plând vreodată în timpul pe care l-a petrecut în închisoare, Marian Iancu a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri:

„N-am plâns niciodată în acești 8 ani, chiar dacă probleme au fost. N-ai cum… Mai ales că sunt 8 ani! Se întâmplă și-acasă lucruri bune sau rele, inclusiv eu l-am pierdut pe tata anul trecut. Lucruri bune sau rele care te influențează, dar n-am cedat niciodată. Nu sunt tipul ăsta de om. Poate nu e bine. Eu mă încarc cu situația dată, am un moment de buimăceală, nu panică, apoi caut soluția și ies din treaba aia”, a dezvăluit pentru sursa citată.

Adauga un comentariu