BNR a reînnoit acordul de cooperare cu Banca Națională a Moldovei. colaborarea dintre cele două instituții nu este nouă.

Banca Națională a României a avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea sectorului financiar-bancar din Republica Moldova.

BNR a reînnoit acordul de cooperare cu Banca Națională a Moldovei. Sprijin de la organismele internaționale

În prezența celor doi guvernatori de bănci centrale, Mugur Isărescu și Octavian Armașu, Banca Națională a României și cea a Moldovei au reînnoit vineri acordul de cooperare, noul acord extinzând cooperarea în materie de consolidare a capacităților instituționale, în sfera supravegherii și a gestiunii situațiilor de criză, în domeniul activității prestatorilor de servicii de plată și a emitenților de monedă electronică, precum și a infrastructurii piețelor financiare.

Printre cei prezenți la eveniment a fost și Omer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania, instituție financiară prezentă în Republica Moldova prin BT Leasing, Victoriabank și Microinvest.

Guvernatorul BNR a adăugat în discursul său că Banca Națională a României s-a transformat treptat din importator în exportator de asistență de specialitate.

”Alinierea legislației bancare a Republicii Moldova la standardele UE”

”Amintesc cu acest prilej, că și Banca Națională a României a beneficiat de asistență în procesul de transformare instituțională și structurală, având sprijinul Fondului Monetar Internațional, al Băncii Mondiale, al Trezoreriei SUA, al Rezervei Federale americane, al băncii centrale a Olandei și al altor bănci centrale occidentale.”, a spus Mugur Isărescu, potrivit hotnews.ro.

”Pe parcursul anilor, colaborarea cu Banca Națională a României a avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea sectorului financiar-bancar din Republica Moldova. În special, suntem foarte recunoscători colegilor de la BNR, care alături de colegii de la banca centrală a Regatului Țărilor de Jos, au oferit o asistență valoroasă în cadrul proiectului Twinning finanțat de Uniunea Europeană pentru consolidarea capacității BNM în domeniul reglementării și supravegherii bancare.

Acest sprijin a contribuit la alinierea legislației bancare a Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene, la implementarea eficientă a noului cadru legal și dezvoltarea capacităților de supraveghere în cadrul BNM”, a menționat Octavian Armașu, guvernator al BNM.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.