O lege extrem de importantă a fost promulgată! Președintele Iohannis a semnat decretul

Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a semnat în cursul zilei de joi mai multe decrete, printre care și cel pentru legea care modificarea și completarea OUG nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021.

Sursa anterior citată spune că președintele Iohannis a semnat următoarele decrete:

  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021 (PL-x 559/08.11.2021);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale (PL-x 339/20.09.2021);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua națională a supraviețuitorilor de cancer (PL-x 454/11.10.2021);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru instituirea anului 2022 ca Anul Smaranda Brăescu (PL-x 533/25.10.2021);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 66/17.02.2020);
  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Iona Nicoleta Niculae – pensionare, la data de 15 ianuarie 2022.

Ce se arată în expunerea de motive a legii

În expunerea de motive, inițiatorii legii spun că aceasta vizează completarea componenţei Consiliului de comunicare şi transparenţă pentru runda 2021 a recensământului cu un reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, eliminarea numirii în componenţa acestui consiliu a preşedintelui Academiei Române prin decizie a prim-ministrului, simplificarea procedurii de numire a celorlalţi membri ai acestui consiliu, menţionarea explicită a sferei persoanelor care pot face parte din personalul de recensământ din teritoriu, precum şi modificarea anexei nr. 3 la actul de bază, ca urmare a recomandărilor formulate de diverse instituţii.