Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Unde-am greșit?

Zoom Unde-am greșit?

Titlul nu-i al meu, nu-i secreția minții mele, e doar un citat furat de la Nea Tomiță, din filmul Operațiunea Monstrul (1976), în regia lui Manole Marcus, scena din cortul în care dorm Dumitru și Corneliu; mă rog, „dorm“ e un fel de a vorbi, că numai Corneliu (Marin Moraru) vrea să doarmă, în timp ce Dumitru (Toma Caragiu) n-are somn, așa că trage tare pe colegul său (vrea să i se istorisească vechituri, povești pe care le știe prea bine, dar plăcerea de a-și tortura un vechi amic – și subaltern – e prea mare ca să-i poată rezista. Mai ales că el nici nu vrea să-i reziste). Șef, deh. Ce dacă-i în pijama penibiluță? Tot șef este!

Dacă înlocuim Delta cu Făgărașul, modelul „Urziceni“ cu cortul Kelty Gunninson, pe Dumitru cu Dottore, pe Corneliu cu mine și 1976 cu 2019, obținem fix aceeași Mărie cu altă pălărie. Eu picam de somn, aproape ațipisem în timp ce nemernicul perora aiurea cum că filmul lui Marcus nu are „nimic politic“; am deschis un ochi și gura, l-am umplut pe idiot de imprecații, am vărsat asupra lui găleți de lături („Bă, căcărezule și răpănosule, bă…“). Viața m-a-nvățat multe și gura nu-mi cere chirie. Cât de prost să fii să nu-nțelegi nimic din dialogurile „cadrelor“?

Admit, totuși, că replica-cheie a filmului e asta cu „Unde-am greșit?“, doar că trebuie să auzi în minte nemuritoarea voce a lui Nea Tomiță ca să pricepi ceva din comunism. Nu, pe bune: între „Ce e de făcut?“ (Cernîșevski, 1863) și „Unde-am greșit?“ (Dumitru, 1976) se întinde toată zbaterea intelectuală a comuniștilor, atâta cât a fost, că n-a prea fost și,dac-a fost, mai bine nu era. Fu ultima zvâcnire. Dup-aia Nea Toma a murit (1977), Nea Nicu s-a apucat să plătească datoriile (1982), iar Dottore să lipească avioane rusești de jucărie (1985) și totul s-a dus dreacu’.

Mă uitam la mareea de turiști din Aachen (anul ăsta, 2020, că pân-acum n-am mai fost) și mă tot pârpăleam ca un mic pe grătar, ca un mic în stare de „țambal“: cu ce, domnule? Cu ce-i atrag ăștia pe turiștii plătitori, milioane și milioane (de oameni și de euro), iar românii nu-s în stare să ciugulească și ei ceva-ceva din bănetul care se revarsă an de an asupra Uniunii Europene, cea mai a dracului hârtie de muște de pe planetă (dacă vrem să-i vedem pe turiști ca pe muște și eu zic să vrem)? Păi, câtă minte-n cap au turiștii? Vin și se holbează la pietre, fac selfie-uri handicapate și se reped ca disperații să le posteze online, ca să se mire proștii; în timpul ăsta, oamenii isteți așteaptă să li se facă turiștilor fomiță și să se-așeze binișor pe terasă, la o băuturică și la un prânzișor. Păi, cât dă turistul pe așa ceva, pe-o gustărică? Salariul lui pe-o săptămână, atât dă! Bine, eu am dat cât iau pe două luni, dar toată lumea știe că eu muncesc mult pe bani puțini, foarte fiind bun la suflet (prost de bun, dar ce să fac? Ăsta-i Buzea, sufletist!). De ce să ia patronul neamț banii ceia de la turist și să nu-i ia patronul român? Asta vreau eu să știu, la asta să-mi răspundeți voi mie!

Orașul, ierte-mi Dumnezeu vorba cea proastă, e-un pârț. Catedrala lui Carol cel Mare în mijloc și-atât; în rest, numai dughene cu prețuri de jecmăneală. Cozi peste tot, la fiecare prăvălioară, de la gelaterii la ceainării, na, că iar mă enervez. Lume înnebunită să spargă parale. Oameni serioși căzuți în mintea copiilor. Italieni zgârciobi dând cu banii de pământ. Daneze bete de dimineață, umblând halca pe stradă cu priviri lucind de poftă. Politicieni africani cu nevestele după ei, încărcate de pachete. Asiatici relaxați, plătind fără să discute, râgâind satisfăcuți. Am avut senzația unui „La Moși“ european și planetar, din care RO nu se-alege cu nimic.

Altfel, totul curat și frumos, nemțește ca la Oradea. Eu eram acolo pentru aprovizionare, că prețurile la mâncare sunt cu 50% mai mici ca-n Bruxelles.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint