Bill Gates, ce onoare!

Miliardarul Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft, a fost primit vineri la Beijing de preşedintele chinez Xi Jinping, cu ocazia primei sale vizite în această ţară după mai mult de trei ani, menită să susţină eforturile Chinei în domeniul cercetării medicale, transmite AFP.

Întrevederea, anunţată de televiziunea publică chineză, este foarte rară pentru un om de afaceri american, doar câţiva au fost primiţi individual de Xi, printre care directorul executiv al Apple, Tim Cook, şi cel al companiei Amazon, Jeff Bezos.

Televiziunea chineză nu a difuzat imediat imagini de la întâlnire.

Această întrevedere are loc cu două zile înainte de o vizită foarte aşteptată a secretarului de stat american Antony Blinken, într-un context de puternice tensiuni diplomatice între Beijing şi Washington.

„Sunteţi primul prieten american cu care mă văd anul acesta. Ne-am pus mereu speranţa în poporul american şi sperăm că prietenia între cele două popoare va continua”, a declarat Xi Jinping, citat de Cotidianul Poporului.

Sosit miercuri seara în capitala chineză, miliardarul american a declarat că a venit în China pentru a se întâlni şi discuta cu parteneri din Fundaţia Bill&Melinda Gates asupra unor subiecte legate de dezvoltare şi de sănătate.

Fundaţia sa a anunţat joi că va dona 50 de milioane de dolari (45,7 milioane de euro) pentru a susţine eforturile Chinei în lupta împotriva paludismului şi tuberculozei.

Ea îşi va reînnoi de asemenea cooperarea cu Institutul pentru Descoperirea de Medicamente pentru Sănătatea Mondială (GHDDI) – fondat la Beijing de Bill Gates -, cu autorităţile municipale ale Beijingului şi cu responsabilii prestigioasei universităţi Tsinghua.

„China a realizat progrese considerabile în materie de reducere a sărăciei şi ameliorării sănătăţii în ţară”, a apreciat Gates joi, în timpul unui discurs la GHDDI.

„Sper că Beijingul va putea juca un rol şi mai important pentru a face faţă provocărilor actuale, în special celor cu care se confruntă ţările africane”, a adăugat el.

Cu această deplasare, cofondatorul Microsoft urmează exemplul altor giganţi ai economiei americane, printre care patronul Tesla, Twitter şi SpaceX, Elon Musk, venit în luna mai în China.

Musk s-a întâlnit cu responsabili ai guvernului chinez şi a vizitat imensa uzină a mărcii sale de maşini electrice la Shanghai, unde a putut discuta cu personalul.

Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, un alt actor economic major, s-a deplasat în China la începutul lunii iunie, în timp ce directorul Apple, Tim Cook, a fost la Beijing în martie. Cook a salutat o relaţie „simbolică” a companiei sale cu China.

Alţi mari directori americani, precum cel al Starbucks sau al General Motors, s-au deplasat de asemenea în China în ultimele săptămâni, pentru a se întâlni acolo cu reprezentanţi ai guvernului chinez.

Călătoriile de afaceri au fost reluate după ce China a renunţat la politica sa sanitară supranumită „zero COVID” şi şi-a redeschis frontierele anul acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

16 Comentarii

  1. Lacheii globalisti americani din elita corporativa se intalnesc cu colegii de potlogarii chinezi din elita politica. E la fel ca pe vremuri cand Sidney Shapiro, Israel Epstein si Chen Bidi aveau mare trecere in fata psihopatului Mao iar David Rockfeller era primit pe covor rosu la Beijing. Cand Jonathan Pollard a furat secrete nucleare americane si le-a trimis in Israel, Israelul nu a ezitat sa schimbe aceste secrete cu URSS în schimbul cotelor de emigrare crescute si cu dictatori roșii chinezi la Beijing. Colectivismul este intotdeauna la o executie distanta de Utopie.

  2. Mai sunt oameni intregi la minte in USA, altfel ar fi disparut de mult.. gates este unul din ei, care nu poate fi ignorat de conducerea chineza! PS. Sa vedem reactia Casei Albe, ce sanctiuni mai cloceste..

  3. Gheitz asta e un mafiot domne. DOS nu e inventia lui. Microsoft a cumparat dos samd Microsoft windows a devenit monopol pe piata cu ajutorul tribului pentru fiul cel mai vrednic al triburilor khazare unite. Deci windows are domne tot felul de imperfectiuni programate intentionat.
    Inapoi la subiect – Xi impune respect ca toti se duc la el. Xi zise nu demult ca pentru chinezi modelul Marxist leninist e functional ceea ce este absurd pentru o civilizatie multimilenara sa fie experimentul unor khazari decedati Marx si Lenin domne niste agenti a cabalei cititi Nesta Webster deci revolutiile franceza si rusa au fost proiecte khazare. Inapoi la subiect ceva se pune la cale global ati ghicit monede electronice a bancilor Centrale. Hopa aia e marea dilema bancile Centrale directioneaza banii fac sau ruineaza comunitati.

  4. Caracterul infect a lu gheitz se vede cind cere reducerea populatiei globale prin vaccinuri. Le zice ca si cum ar vorbi de soareci. Oricum bily gheitz avea un prieten f. bun Jeffrey Epstein care procura fetite sub 14 ani pentru pedofilul gheitz. Voi nu stiati?

  5. vad ca americanii mai acatarii financiar se plimba la Bejing ca musulmanii la Meca.
    Parca Joe Biden si trioul Blinken-Sullivan-Nuland pana mai ieri latrau la chinezi si le dadeau tot felul de sanctiuni.
    In final afacerile sunt afaceri, iar Xi comunistul le spune – Veniti la mine „baieti” daca vreti sa faceti bani!

    Dintre toate, vizita lui Blinken este cea mai „vesela”….Chiar cred americanii ca chinezii se vor despartii de rusi, punand in pericol o frontiera de vreo 2000 de km, care ar duce atat la slabirea Chinei, cat si a Rusiei?
    Eu cred ca de fapt SUA este ingrijorat de amploarea pe care o iau BRICS si Consiliu de la Shanhai.
    Oricat de razboinica ar fi triada, sunt si po;iticieni democrati constienti ca sudul global este antioccidental, dar mai ales antiamerican, chiar daca nu o spun explicit, dar faptele o dovedesc.
    Politica de dedolarizare, in situatia in care datoria guvernamentala a SUA esdte ametitoare, poate provoca pe termen mediu o mare catastrofa economica a SUA. Pana acum tiparirea fara numar de dolari de catre trezoreria americana era un fenomen acoperit de spalarea dolarilor de economia mondiala prin tranzactiile in dolari. Cum OPEC+ doreste sa scoata petrodolarul de pe piata , iar tarile BRICS vor sa faca tranzactii in moneda nationala situatia dolarului se poate agrava, iar tiparirea in continuare de dolari fara acoperire poate duce la o crestere si mai mare a inflatiei.

    Deci Blinken are mari probleme de discutat cu Xi. Acu depinde de ce FLIT ii va da in direct acesta americanului.

  6. Schizofrenia guvernului Biden se adanceste. Pe de-o parte se ratoieste la China si o acuza de felurite lucruri pe de alta isi trimite marionetele sa se milogeasca cand e vorba de relatii economice. Este ca si cand luni il injur pe amicul Popescu si sambata ma duc la el la un gratar si o bere in gradina ca apoi duminica sa reincep cu barfa si injuraturile.

  7. ceva despre Carmen Tanase discriminata de turturica, omul sistemului mafiot criminal, sef la tvr? CEVA DESPRE ABOMINATIILE CARE CONDUC INSTITUTIILE STATULUI? ALOO?? SE SESIZEAZA CINEVA DESPRE ASTA?
    TVR nu a mai difuzat o emisiune în care invitata principala era Carmen Tănase. Dan Turturică, șeful TVR, consideră că actrița e vinovată că nu a fost de acord cu vaccinarea
    https://r3media.ro/tvr-nu-a-mai-difuzat-o-emisiune-in-care-invitata-principala-era-carmen-tanase-dan-turturica-seful-tvr-considera-ca-actrita-e-vinovata-ca-nu-a-fost-de-acord-cu-vaccinarea/

  8. Nu este bun avg browser ; Strica Systemul ! Incinge prea tare Hard Discul pentru ca Browserul este pe chromium !

  9. oare ce mai coace fosila asta de gates (prin Afriga , am vazut ce i-a rarit/tratat pe copii) ….? iar acum a tintit (din nou) locul de unde sa mai arunce o pandemie / tratament , din nou de acolo unde nu pare ca nu prea conteaza citi dau coltul….

  10. Upsss! Dupa atatea invinuiri si dejectii aruncate spre china, are tupeul acest …sa mai puna bazele altor afaceri pe vaxxinuri pentru fabrica comuna europa-occi din wuhan!

  11. Ce dovada mai buna ca plandemia a fost o potlogarie pusa la cale pe plan mondial de „elitele” corupte din mai toate tarile?
    Bill Gates asta (Portile vamii) nu e primit de un nea Caisa, ci de oficiali, de Presedintele Chinei insusi!!!
    Seful mafiotilor are mare trecere la comunistii chinezi, parca se intalnesc bandele din CHicago din anii ’30, numai respect!!!

  12. Daca derulam din urma tot ce ne informa presa si televiziunile ,acum constatam ca acest hodorog batrin Bill Gates, face o vizita exact de unde sa declansat acest Covid.Cu siguranta ca vizita lui are legatura cu laboratorul finantat de americani ,din care sa declansat,intentionat, sau doar dintr-o greseala , aceasta catastrofa mondiala.

  13. A trebuit sa instalez din nou Windows 7 cu Licentza in 16 iunie 2023 . Dar este o problema ! Se instaleaza Bing daca dau restaurare system . Sa mai las asha vre-o 5 sau 10 zile fara restaurare system ! Bing , strica functiile de la Firefox , nu mai functioneaza , Firefox !

  14. Anthony Blinken, acum Bill Gates. In opinia mea, chinezii isi tatoneaza …oponentii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.