Boris Johnson, supus unei intervenții chirurgicale

Premierul britanic Boris Johnson a fost internat, luni, într-un spital din Londra, și supus unei intervenții chirurgicale de rutină asupra sinusurilor, a anunțat biroul său.

„A ajuns la spital în jurul orei 6 dimineața și operația a avut loc”, a declarat un purtător de cuvânt al șefului guvernului.

„S-a întors în Downing Street la scurt timp după ora 10.00”, citează Le Figaro.

Boris Johnson, în vârstă de 58 de ani de duminică, se odihnește acum acasă și intenționează să participe la ședința de guvern de marți, a precizat purtătorul de cuvânt, subliniind că operația fusese planificată „de ceva timp”.

Premierul a fost văzut de mai multe ori în ultimele săptămâni strănutând ca și cum ar fi fost răcit. În aprilie 2020, el a petrecut mai multe zile în spital, inclusiv trei zile în stare destul de gravă, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19.

În timpul acelei spitalizări, șeful diplomației de la acea vreme, Dominic Raab, asigurase interimatul.

Dominic Raab – în prezent ministru al justiției și viceprim-ministru – și Simon Case, cel mai înalt funcționar public britanic, au fost informați înainte de operația de luni, a precizat purtătorul de cuvânt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Cred ca nu este de la COVID-19 ce are individul si de la ce trage el pe nas din prafurile alea care ii dau halucinatiile de care da dovada.

  2. khazaru asta zurliu are defapt paru negru. La ametit pa khazaru alalantu pa cocaina, zelenske, ca nu tre sa piarda territoriu pa care deja lau perdut. Asta immediat dupa vizita romanului iohannu acolo. Nu trecuse nici o zi.

    acum the kakhole cocaine zelenske a promis la toti nazis ce se duc la razboi pantru el, si familia lui cu cetatenie straina, ca ai face pa toti oligarchi. Fictiunea „u-kraina”, cea mai saraca kakhole din europa capitalista, ca avea tara plina de oligarchi.

  3. Are inlocuitor:Dominic Raabin.Daca nu,se gaseste alt rabin.

  4. Probabil ca l-a servit Zelenski, la vizita la Kiev, cu ceva de proasta calitate de tras pe nas … o fi invocat ala blocada rusilor si i-o fi dat vreo mizerie luata din piata din Kiev, asa cum „fumam” eu cu varu-meu, cind eram mici, moț de porumb in foaie de ziar … In orice caz, revenirea zăludului in 10 Downing Street trebuie sarbatorita cu o alta bețivăneală „ca la carte”, nu, ce naiba ?!

  5. Ii urez sănătate, ce ar fi Jelanie fără Boris,ce farmec ar mai avea unul fără altul? Ca si când Stan ar fi jucat fără Bran.

  6. Transplant de creier de porc? E compatibil cu obarsia si caracterul lui

  7. si? care e stirea demna de „Cotidianul”… e in coma profunda si o dublura a curatat toate sticlele de gin din 10 Downing Street?

  8. Singura operatie chirurgicala de care are nevoie asta e o lobotomia

  9. i-au ramas cateva ozn-uri in cur dupa vizita de la kiev…!!!

  10. sau o scuza pt a sta pe dreapta sau stanga si ca si KAMALA sa decalceasca itele incurcate de curentii pro si contra…

  11. Vestea bună e că domnul Boris a fost supus la, not one, but two, operații de rutină.
    Prima, a fost de îndreptare a bretonului perucii pe care domnul prim-ministru și-o pune totdeauna invers.
    A doua, a fost de desfundare a sinusurilor, pentru că, spre deosebire de Macron care i-tras doar o limbă în ureche lui Pielinski, domnul Boris, mai hotărât din fire, ca orice englez, i-a dat acestuia din urmă un decisiv nas în khur.
    Nu sunt efecte secundare, în afară de insistența cu care domnul prim-ministru dorește să știe dacă pe dânsul l-au numit părinții 1 și 2 ai dânsului, Boris, așa, la mișto, sau acesta e un nume neaoș ucrainean. Experții britanici lucrează la asta.
    Așa că stați pe-aproape, there’s another cartoon coming.

  12. Urmeaza schimbarea de garderoba, mai djelaba. Ori liposuctia. Successuri!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.