Brad Pitt, făcut praf de fiul Pax

La mai bine de șapte ani de la despărțirea dintre Brad și Angelina, lucrurile nu par să se fi calmat în familia celor două vedete. Chiar dacă adulții și-au impus un fel de cod al tăcerii în discuțiile lor, fiul celor doi, Pax, nu l-a luat în calcul. Recent, a ieșit la iveală o postare mai veche a fiului Pax în care acesta își critica zdravăn tatăl. 

Dezvăluirea vine după ce fiica adoptată Angelinei și a lui Brad, Zahara, a arătat în cadrul unui eveniment la asociația ei studențească că este clar de partea mamei și ar prefera să nu aibă nicio legătură cu tatăl ei. Și celălalt fiu, Maddox, pare să se fi depărtat de tatăl Brad. Se spune chiar că vrea să-și schimbe oficial și legal numele de familie în Jolie. Și asta nu este tot! Acum, a apărut o postare veche pe social media de la Pax, în vârstă de 19 ani, în care nu avea decât cuvinte devastatoare pentru tatăl său.

Pax ar fi distribuit un mesaj foarte specific adresat lui Brad pe contul său privat de Instagram. După cum a publicat recent „Daily Mail”, Pax ar fi scris: „La mulți ani de Ziua Tatălui acestui ticălos de talie mondială! Demonstrezi că ești o persoană teribilă și disprețuitoare”.

Pax a continuat să scrie despre o fotografie cu Brad Pitt radiind pe scena Oscarului în 2020: „Nu ai nici considerație și nici compasiune pentru cei patru copii ai tăi cei mai micuți care tremură de frică în prezența ta”. Potrivit tânărului în vârstă de 19 ani, vedeta de pe ecran „nu a înțeles niciodată” cât de multe daune i-a provocat familiei sale pentru că a fost întotdeauna „incapabil să o facă”. „Ați făcut din viața celor mai apropiați de mine un iad constant”, a continuat Pax, potrivit British Daily Mail. În cele din urmă, el a scris supărat: „Poți să-ți spui ție și lumii orice vrei, dar într-o zi adevărul va ieși la iveală. La mulți ani de Ziua Tatălui, al naibii de om groaznic!!!”

Brad și Angelina au împreună șase copiii. Trei adoptați- Maddox (22), Pax (19), Zahara (18) – și trei biologici: Shiloh (17), Vivienne și Knox (ambele 15)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. Mult tupeu pe ăsta micu. Cică să înfiezi copii, să le faci un bine. Codu genetic primează…

  2. Pax este copil vietnamez adoptat a trait o viata in lux si acum isi ataca tatal adoptiv; ‘recunostinta” se numeste

  3. Bai nene ce probleme grave au bogatii astia. Doamne fereste!. Mai bine saraci si linititi, cu dulapurile noastre, maciucile si ciolacii nostri!. Ah ce bine e la noi. La noi la Braila, la tanti Elvira….care e din Braila, cunoaste!!. ROLEX….cat te dorim la Bukale!!

  4. Prost sa fii, NOROC Porcesc sa ai !

    Iar in Vietnam cu Averea de la Tas’uu si Ma’sa, ar duce-o chiar IMPARATESTE !
    Tara SIGURA vis a vis d CRIMINALITARE de OriCE Fel !

    PLUS ca se dezvolta inr-un Ritm InIMaginabil.

    Este SI o Tara LIBERA in a-si FACE SINGURA Politica !

    Spre Deosebire de Romania, unde ALTZII, Zmeckers Globali NE fac Politica !
    IN Vietnam NU exista Picior de SLUGA Altora.
    SI SE VEDE si SE SIMTE !

    ERA InEvitabil sa apara negresit TOT Feluu’, ma’n’tzelegi de … 🙂 IERTATI la MINTE !

    UNII, CEi MAI Narozi si ACUM mai cred ca exista DOUA Vietnamuri !

    Da’ isi dau cu Parerea in Gardul PROSTIEI, repetat.

    AICI se pare ca Anghelina a suflat peste Narod, de Oftica pe BRAD !

    in Alta Ordine de Idei, ASHTIA A Doi au primit Ordin IMPERATIV sa DEA Exemplu de MULTI Rasiala Family … :}

    ADOPTIA in Majoritatea Cazurilor este o Mare Fasaiala.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.