Oficial! Comisia Europeană renunță la măsurile de sprijin pentru energie

Comisia Europeană (CE) confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză, introduse anul trecut, destinate să contracareze impactul preţurilor crescute, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la explozia preţurilor la petrol şi gaze.

Măsurile au contribuit la calmarea pieţelor de energie din Europa, a informat Executivul comunitar.

„Comisia Europeană confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză” – printre acestea aflându-se măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice şi reguli de stabilire a preţurilor cu amănuntul, a precizat Bruxelles-ul.

Preţurile la electricitate au scăzut acum la mai puţin de 80 euro/MWh, în timp ce preţul gazelor s-a stabilizat, astfel încât majorarea preţurilor energiei electrice din 2022 este considerată „mai puţin probabilă să aibă loc în următoarea iarnă”, susţine CE.

De asemenea, unele aspecte ale măsurilor de sprijin pentru preţurile la energie sunt incluse în propunerile CE pe termen mai lung de ajustări structurale ale pieţei de electricitate.

Acele propuneri sunt menite să sporească utilizarea contractelor de energie cu preţ fix, să protejeze consumatorii de creşterile de preţ şi să accelereze tranziţia la energia regenerabilă, a precizat Comisia Europeană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. Comisia europeană ar trebui sa nu mai des vina pe război, pe Putin, pe Ucraina. Derapajul prețurilor la energie este rezultantă strictă a masurilor și pieței „libere”. Este nevoie de reglementare și că resursele energetice sa fie in mana guvernelor, altfel nimeni nu garantează repetarea acestor efecte. Ok, prețul a scăzut, dar inflația a omorât afaceri, a sărăcit cetățenii, a destabilizat tot în cale și ei acum doar se rezuma la a nu mai sprijini UE pe această piață. Sunt ori prosti ori trădători alfel nu se explică.

  2. Calmare hai ! A contribuit la cresterea preturilor , a dat banii luati de state cu camata de la piete , la haialaltii care vroiau sa mareaaca preturili de 1253 de ori! A fost o invitatie la specula si inflatie , iar Catu cu liberosii , pot fi mandri de ce au realizat . Dava-n… mami voastre de speculanti abjecti !

  3. Stopati PRETURILE SPECULATIVE de la gaze si energie daca vreti sa fiti credibili. Economia de piata, o himera.

  4. proprietarii de paduri cer de la ue si stat cite 1000euro de hectarul de padure,anual,sa nu mai platim impozite pe padure nici paza padurii.
    banii ar veni de la poluatori,din certificatele de carbon,de la vacile ce bor fi impozitate din cauza gazelor,de la 10milioane auto in romania care gazeaza populatia si nu platesc pentru asta,de la tiristi,de la fabrici.
    despre razboiul intre crestinii ortodocsi,e super,sa continue.incepe razboiul si intre crestinii ortodocsi rusi si crestinii catolici si protestanti din ieuropa vestica.
    cind 2crestini se bat si se omoara,se bucura paginii,logic.
    ce crestini avem,ce papa avem,ce patriarhi cu tinichele de coada avem(turnatori).
    mai facem si noi procesul comunismului cu sute de mii de romani ucisi tot de romani?dar procesul revolutiei furate,cind au activat reteaua r de teroristi(cautati pe net,reteaua r a statului toma,statil a omorit cu placere oameni si la timisoara,si la bucuresti) cu scopul ca daca pkeaca tata dracu(ceausul rusinii,oltean care a tras cu mina lui in vrancea si a omorit proprietarii de terenuri) vine fisu iliescu si banda(iliescu potrivit v alexe e fiu de caldarareasa,rrom de al rromaniei deci).
    daca vine haur,le arata ei la comunisti.
    o sa fie atmosfera de stadion,de la circ se trece la lupte de strada cu jandarmeria.
    vine distrugerea romaniei prezisa de boca,cutremur devastator in capitala si romania distrusa de rusii care o vor ocupa.
    daca nu ari vrut sa faceti dreptate,sa dati proprietatile oamenilor,sa faceti procesul comunismului,al revolutiei furate de comunisti,romania era o tara care putea sa fie demna,asa e jegul tembeliziunilor,al comunistilor,al securimii,al militianetului,al altor idioti.

  5. Mincinoşilor, prețurile la energie au crescut ÎNAINTE de începerea conflictului din Ucraina!!! Sabotarea conductelor de gaze din Marea Nordului nu au făcut decât să asigure că prețurile vor rămâne ridicate, ca nimeni din UE să nu se poată răzgândi când va ajunge cuțitul la os şi să accepte alternativa gazelor ruseşti ieftine. Acum e bine: industria europeană e pe moarte, nemții şi francezii au fost uşchiți din fruntea UE de partenerul strategic, care vrea să-i înlocuiască cu mult mai slugarnicii polonezi, economia UE e în colaps, educația nu mai e necesară, iar în rest, stingem lumina şi mai punem o haină pe noi. Iar chestia cu haina, cât s-o mai putea, că vrem s-o rupem şi cu China unde se fac hainele… Şi atunci să vezi distracție!

  6. Din lac in put. Se merge inainte spre distrugerea economica a Europei.

  7. stategie in pauperizarea evropenilor
    cat sa devina victime sigure ale megacorporatiilor/statului global.

    -u.e/mue nu e decat o constructie capitalist-imperialista a s.u.a.

  8. Comisia europeana spune? Apropo, stiti bine ca acolo sunt si europarlamentari romani care decid contra tarii in favoarea proprilor interese! Asa ca, sa nu imi spuna mie ca e comisia europeana, aduca, strainezia contra Romania, e romanii de lux cu prostia si tradarea la purtator care semneaza sau voteaza!

  9. S-a scumpit curentul că au scumpit curentul.
    Pînă azi ne-au dat înapoi o parte din banii ce ni-i iau cu forța (taxe, impozite, accive, TVA…)(să-mi arătați unul ce plătește de bună voie)
    Azi zic că nu ni-i mai dau nici pe ăia.
    (am tradus în românește ceea ce spune CE cu subvenția)

  10. Sa se duca la dracu cu Europa lor ! Continentu’ e condus la propriu de cretini , iar europenii dorm ! Romanii nici macar nu s-au trezit, i-au bagat altii cu forta in „capitalism” , acu’ ii aduc din nou in comunismu’ de tip nou, ala unde se cultiva greieri il loc de grau ! Viitor straucit or sa aiba copiii nostyri cu asemenea dobitoci la conducere.
    Ce ar fi daca noi cei care tinem societatea asta in functiune ( aia care muncesc la propriu si nu cei care produc hartii) am intra cu totii in doua saptamani de vacanta , cum ar arata Europa asta pentru doua sapatamani ? Cine o sa hraneasca armata asta de birocrati romani sau europeni ? Ce ar fi ….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.