Stați la locurile voastre – Iohannis zice că „rotaţia se va face”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu există „niciun fel de complicaţie” în cadrul coaliţiei de guvernare şi rotaţia guvernamentală ar trebui să se facă în cel mai scurt timp.

„Se va face, rotaţia se va face. Nu există niciun fel de complicaţie şi problemă în interiorul coaliţiei şi vă spun aceste lucruri fiindcă am discutat cu ei. Rotaţia se va produce, dar toţi au înţeles că nu se poate rezolva şi negocierea acestei greve, care se dovedeşte a fi foarte dificilă din multe motive, şi rotaţia în acelaşi timp. Dar clasa politică a înţeles solicitările dascălilor, Guvernul a înţeles, coaliţia a înţeles, a acţionat. Ceea ce au tot cerut, act normativ publicat în Monitorul Oficial, s-a dat? Este publicat. (…) Negocierile politice pentru rotaţie vor fi finalizate cât de curând şi se va trece la treabă”, a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Ionannis participă, joi, la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, organizat în Republica Moldova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

14 Comentarii

  1. Cred ca se refera la rotatia Pamantului, privita de pe Luna, unde a cazut el.

  2. Rotatia se face ca de obicei: trei zile sta la Cotroceni si patru la Sibiu.

  3. Liberalii sunt la pământ și abia așteaptă să scape de pietroiul din spinare!

  4. Domnul asta care este destul de strain pt.tot ce se intimpla in Romania si il cam doare undeva de tara si romani ,ne vorbeste noua cit se poate de relativ : rotaţia guvernamentală ar trebui să se facă în cel mai scurt timp.Pai cind ar fi dupa gindirea lui termenul asta ,in cel mai scurt timp ? Nu stiu daca a-ti opservat ca in aproape toate discursurile adresate romanilor, nu spune nimic cu subiect si predicat ,totul pare destul de relativ ,care seamana cu o simpla abureala aruncata oamenilor.

  5. Capsomanul ăsta s-a rotit până a amețit. Apropo: Cât îl mai țineți pe dobitoc la Cotroceni? Cred că a venit vremea schimbărilor. Ne costă prea mult să ținem momâia acolo.

  6. Deci nu ne facem probleme.Rotativa se va face,gazele si curentul se vor ieftini…la pastele cailor.Nu mai mancam…toate in piata se ieftinesc.Era un banc…cineva manca paie in piata rosie…si vine un politruc si spune…mananca ma iarba…paiele sunt pt la iarna.

  7. este timpul sa mergem in vacanta asa ca nu va mai ganditi, toti de la presedinte la liftiera de la guvern sunt invacanta, nu are cinve sa semneze o demisie, o numire…a fost gluma zicerea dl Ciutacu despre vizita de doua saptamani in Africa? Atunci unde este graba?

  8. Ce abureala ! Nu exista nici o rotativa sau o rotatie….
    De 33 de ani, de la lovitura de stat care a schimbat puterea, in Romania conduce ACEEASI MAGMA PUTUROASA SUBTERANA…..ghidonata de ciaei.

  9. „Negocierile politice pentru rotație vor fi finalizate cât de curând și se va trece la treabă” … mare.

  10. Unde ești Galileo Galilei să-ți vezi urmașul în fizică și educație cum ne explică cu rotația…rotirea,..te-a pus necuratul să lansezi butada…” și totuși se mișcă „…

  11. Parca spunea imbecilul de Cotroceni ca rotatia se amina pina se termina greva! Acum nu se mai se mai asteapta? Cand hais, cand cea la bivolul asta!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.