Begu, Cîrstea și Jaqueline Cristian, calificate în optimi!

Și Irina Begu, locul 56 WTA, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Sankt Petersburg.

Ea a învins-o, marţi, în turul I, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Shuai Zhang din China, locul 67 WTA, după un meci care a durat o oră şi 13 minute.

Begu va evolua, joi, în faza următoare cu Petra Kvitova din Cehia, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 6.

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (31 WTA) a reușit marți să se califice în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Sankt Petersburg, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova (38 WTA).

Sorana Cîrstea a câștigat în 3 seturi, cu 7-5, 3-6, 6-4.

Cîrstea a obţinut victoria în faţa valoroasei sale adversare după două ore şi 26 de minute.

Vondousova a început mai bine şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Sorana a revenit şi a egalat, 3-3, şi-a pierdut serviciul apoi, însă imediat a făcut rebreak, reuşind să se impună cu 7-5.

Cehoaica a dominat clar actul secund, în care a condus cu 5-0, dar nu a putut încheia setul decât după ce a cedat trei ghemuri.

În decisiv s-a mers cap la cap până la 3-3, când Cîrstea a reuşit un break şi s-a desprins apoi la 5-3. Vondrousova a redus din diferenţă, 4-5, a avut trei mingi de 5-5, dar Sorana a pus capăt meciului, cu 6-4.

Cîrstea a încheiat cu 2 aşi, în timp ce Vondrousova a avut 3 aşi, dar şi 9 duble greşeli.

Unica întâlnire anterioară dintre cele două a avut loc în 2021, la Australian Open, când Vondrousova s-a impus cu 6-2, 6-4 în turul al treilea.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 9.500 de dolari şi 55 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe estoniana Anett Kontaveit, a doua favorită, care a dispus cu 6-3, 1-6, 6-3, de elveţianca Jil Teichmann.

Kontaveit a câştigat toate cele cinci meciuri directe cu Cîrstea, care a luat un singur set.

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (58 WTA) s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 768.680 de dolari, după ce a dispus cu 7-6 (7/3), 6-4 cu americanca Bernarda Pera (100 WTA).

Românca trebuia iniţial să joace contra rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, a patra favorită, dar aceasta s-a retras chiar înaintea meciului din cauza unei accidentări.

Jaqueline Cristian  a obţinut victoria într-0 oră și 53 minute în faţa americancei , venită din postura de lucky loser.

Jaqueline Cristian a condus în cea mai mare parte a timpului în primul set, a avut 5-3, dar a pierdut apoi trei ghemuri la rând şi a fost nevoită să salveze două mingi de set, trimiţând actul în tiebreak, unde s-a impus clar, cu 7-3.

Românca a dominat actul secund, în care a avut 5-1 şi a încheiat cu 6-4. Cristian a ratat o minge de meci la 5-2, iar la 5-4 a salvat patru mingi de break, după care a reuşit să închidă meciul.

Ambele jucătoare au făcut multe erori neforţate (62 românca, 60 americanca), dar Jaqueline Cristian a reuşit mai multe mingi direct câştigătoare, 38-33.

Acesta a fost primul duel dintre Jaqueline Cristian şi Bernarda Pera.

Românca şi-a asigurat un cec de 9.500 de dolari şi 55 de puncte, iar în optimi o va înfrunta pe belarusa Aleksandra Sasnovici (27 ani, 71 WTA), care a trecut de poloneza Magda Linette cu 7-5, 4-6, 6-4.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Felicitari si tot respectul nostru pt SORANA CIRSTEA SI J. CRISTIAN PENTRU CA FAC CINSTE ROMANIEI SI NE MANDRIM TOT TIMPUL CU ELE !!!!

  2. Dar Miss Machidonia nostra nu gusta petersburgheri? Ii e mila sa nu le bata pe toate?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.