Kremlinul: Ţările „neprietenoase” pot fi de acum numite ţări „ostile”

Ţările care erau considerate până în prezent „neprietenoase” la adresa Rusiei pot fi de acum numite ţări „ostile”, întrucât acestea duc un război pe plan diplomatic, politic şi economic împotriva Federaţiei Ruse, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă Interfax.

„Orice război se termină cu pacea, iar această lume va fi una în care vocea noastră va fi auzită, în care ne vom simţi confortabil, în siguranţă şi în care vom sta cu încredere”, a spus el, vorbind la conferinţa educaţională ‘Noi Orizonturi’, recunoscând astfel că aşa-numita ‘operaţiune militară specială’ în Ucraina este un război, notează EFE.

Peskov a spus că ţările occidentale, inclusiv SUA, poartă un „război hibrid” împotriva Rusiei în acest moment.

„Nu se limitează la consilierii militari britanici şi americani care îi învaţă pe naţionaliştii ucraineni înarmaţi ce să facă şi le oferă şi informaţii operative. Nu, acesta este un război diplomatic şi politic. Se fac încercări de a ne izola pe plan internaţional, iar aceasta este un război economic”, a declarat Peskov, în cadrul forumului organizat de societatea ‘Znanie’ (‘Cunoaşterea’).

„Le numim în continuare într-un mod blând drept state ‘neprietenoase’. Dar aş spune că deja acestea sunt state ‘ostile’ pentru că ceea ce fac ele este război”, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Dreptul la proprietate privată a încetat să mai fie sacru, dreptul la active a încetat să mai fie sacru, iar banii noştri naţionali, care ne-au fost sechestraţi, au fost blocaţi”, a pus Peskov, care, împreună cu actuala sa soţie Tatiana Navka, celebră patinatoare (de altfel, de naţionalitate ucraineană, fiind născută la Dnepropetrovsk), şi copiii săi adulţi se află pe lista cu sancţiuni occidentale.

„Uneori se pare că însăşi existenţa Rusiei ca stat irită Occidentul colectiv în mod semnificativ şi acesta nu se va opri de la nimic pentru a nu ne permite să ne dezvoltăm aşa cum ne dorim şi să trăim aşa cum ne dorim”, a declarat reprezentantul Kremlinului.

Rusia va depăşi această perioadă de „furtună perfectă” şi îşi va atinge toate obiectivele, întrucât Vladimir Putin „ştie încotro îşi duce ţara” şi se bucură de sprijinul populaţiei, a mai declarat Peskov, afirmând că, dacă o ţară „nu acţionează ferm şi nu îşi apără cu curaj interesele existenţiale, ea îşi va pierde independenţa, suveranitatea şi nu va mai putea lua propriile decizii”.

Moscova consideră ‘neprietenoase’ toate statele care i-au impus sancţiuni după invazia în Ucraina, inclusiv Japonia, SUA şi toate statele membre ale Uniunii Europene.

La 14 mai, ministrul de externe rus Serghei Lavrov afirmase că ţările occidentale au declarat Rusiei un război hibrid total, acuzând SUA că au pregătit actuala criză încă de la finele Războiului rece, şi spunând că Moscova acceptă această provocare, potrivit RBC.ru.

La rândul său, Dmitri Peskov a afirmat că Rusia „are totul” pentru a surmonta conflictul (din Ucraina) cu Occidentul, aşa cum Kremlinul îl numeşte în mesajele adresate audienţei interne, şi a asigurat că „la ora actuală, o ţară nu poate fi izolată nici economic, nici diplomatic, nici informaţional”. „Avem propriile noastre tehnologii şi avem posibilitatea de a înlocui importurile”, a asigurat el.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Author

21 de Comentarii

  1. Aurul nostru inca este la voi de dupa al doilea razboi mondial a fost dus acolo pentru pastrarea sa dupa terminarea razboiului dar de 80 de ani tot o pastrati fara a vedem nici un gram.
    Iata reversa medaliei s-a abatut si asupra voastra in sfarsit si atunci inca mai considerati occidentul tari ostile cand voi insine ati procedat la pastrarea a tot ce se putea pastra ca prada de razboi.

    • pista35 – Atunci cind Romania isi va primii aurul lasat in pastrare la englezi ,tot atunci il va primii si de la rusi,adica la pastele cailor .

  2. Rusia s-a izolat singura prin purtarea ei agresiva si sfidatoare la adresa intregii lumi civilizate.
    Este in situatia unui criminal periculos si inarmat de care se feresc toti vecinii si toti cei care se intalnesc cu el.
    Ce prietenie sa ai cu un stat condus de un dement care tot timpul ataca, cotropeste, ameninta si are pretentia sa-i ceri voie daca vrei sa intri intr-un tratat economic sau militar cu alte state?
    Rusia a devenit un stat cu care a devenit riscant sa ai relatii de orice fel, din cauza ca nu stii de la ce i se pune pata pe tine……[Rumburak]

  3. In traducere, orice activ rusesc confiscat și orice sumă de bani confiscată de către o țară o v-a transforma pe respectivă în agresor al Rusiei, cu toate consecințele. Devine interesantă situația.

  4. Ipoteza: daca Rusia nu pierde razboiul sa suporte refacerea Ukrainei si costurile armamentului bagat de occident, cine plateste transformarea in teren arabil a unei suprafete asa de mare de teren ? Pe cine se bazeaza occidentalii, pe sursele platite de catre comandantii incompetenti la analiza ai serviciilor ??? Daca sursele alea fac joc dublu ? Atentie, occidentalii se razboiesc cu dictaturi militare, nu cu democratii parlamentare aflate in minoritate !

  5. @pista35. Și teritoriile noastre sunt la ucrainieni, care ne consideră invadatori, băieți buni și unii si alții

  6. @RUSIA ESTE PARIA OMENIRII Nu te mai stădui, zilnic același text, zi pe scurt că Putin e nașpa, ceea ce știm. Dar să știi si tu ca și americanii au cotropit tari exact pentru aceleași motive ca rușii.

  7. A. Daca intram in razboi impotriva Rusiei vom fi facuti una cu pamantul ca tara si popor. In aceste timpuri a venit vrea Sfantului Bunului Dumnezeu ca acesta Oculta Mondiala sa dispara de pe fata Pamantului. Pentru toate aceste fapte. Tot rau in aceasta lume moderna a inceput in 1789 odata cu Revolutia Franceza care a dus la abolirea Regalitatii in Franta, Regalitatea fiind lasata de Dumnezeu ca forma de pastorire a popoarelor lumii. Regalitatea fiind inlocuita cu domnia haosului si nesupunerii fata de Legile Divine ale lui Dumnezeu de cei care au dat Lovitura de Stat in Franta la acea data. Iar din acest moment toate revolutiile si razboaiele din Europa si din aceasta lume sunt opera acelorasi forte care au desfiintat Monarhia in Franta. La 1789 in fapt Domnul Nostru Iisus Hristos la nivel de masa a fost din nou Rastignit pe Cruce. Si de atunci a mai fost rastignit de fiecare data de aceeasi forta satanica ori de cate ori o revolutie sau razboi au fost pornite pentru a-I inlatura pe Dumnezeu pe Fiul Lui, IIsus Hristos si Pe Fecioara Maria Imparateasa din constiinta si din inimile oamenilor si deci si din viata sociala si religioasa. Si deci implicit Iisus Hristos a fost Rastignit mereu si iar mereu ori de cate ori un asemenea eveniment a avut loc intr-o tara catolica sau ortodoxa precum si-n tarile de alta religie. Mantitorul Iisus Hrostos este Rastignit de fiecarea data cand se omoara un nevinovat sau se avorteza un fat din pantecele mamei sale pe acest Pamant.

  8. Globalizare a inceput sa fie pusa la pamant de Sfantul Bunul Dumnezeu care s-a saturat de toate crimele satanice nelegiuite pe care Oculta Mondiala Khazara le-a facut si le face incepand in 1789, anul Revolutiei Franceza. Asa ca de toata Globalizarea Khazara se va alege praful si pulberea impreuna cu toate organizatiile ei satanice: NATU, UE, G7, G20, ONU, Clubul de la Roma, Grupul Bilderberg, Grupul de la Davos… Sfantul Bunul Dumnezeu lucreaza prin oameni si pentru oameni si Ceea ce Rabdatorul Dumnezeu hotareste acum sa se intample asa se va intampla. Fie Numele Domnului Binecuvanta de acum si pana-n vecul veacurilor fara de sfarsit.

  9. @Pista 3/Iar aurul nostru care nu e la rusi este in Anglia depozitat si nici muenglezii nu vor sa ni-l mai dea deoarece acestia l-au papat deja.

  10. Exista 50 de state ostile din vreo 150 ? La cifrele astea crezi ca esti la conducerea omenirii ? Peste 72 de ani mintea o ia razna !

  11. Adica in limbaj al Sfintei Scripturi s-a ales graul de neghina iar acum va urma ultima faza, arderea neghinei.

  12. Acum, că sunt cunoscute țările OSTILE, următorul pas e să fie pedepsite!
    Ghinion!

  13. Si uite asa BATO, UME, Zelinsky cu ai lui khazari obtinura o mare victorie si eliberara Mariopulului de sub armata rusa. Skynwes, CNN, Antena3.. si alte oficine foarte veridige de mass-media anunta ca armata ucrainiana sustinuta de trupele de interventie rapida amerloce si engleze dupa aceasta stralucita victorie se indreapta acum cu mare viteza spre a cucerii Moscova. Surse foarte bine informate de la Cartierul General Nato prin gura inteligentului neiteligibil Mircea Geoana anunta ca astazi la orele 24, insusi Zelinsky va infige steagul Ucrainei de meterezele Kremlinului. Toata suflarea lumii occidentale cea civilizata cu bombele-n ghiare urmareste cu entuziasm si incantare pe micile ecrane cum trupele ucrainiene bat la rusi ca la fosole. Intaintarea trupelor biruitoare este asa de rapida incat este mai mult ca sigur ca Moscova va fi cucerita inainte de apusul Soarelui. Pentru a sarbatorii victoria, Zelinsky a comandat mii de sticle de sampanie si 1000 kg cocaina pe care comdantii reuniti ai NATO si Batalionul Azov cu Zelinskyy le vor destupa si le vor trage pe nas chair in biroului lui Putin care s-a ascuns pe Luna de frica armatelor aliate invingatoare. Slava Ucrana, ura si la gara.

  14. Prototipul rusului”putinist”:betivul Kremlinului , Dmitri Peskov, numit popular „geamandura”!Remarcati culorile LGBTiste ale toalelor de neam prost de pe Geamandura

  15. Ăsta doarme în Siberia? Ce haine sunt alea de pe el?
    Armata rusă moare pe front într-un război tâmpit și ăsta umblă pe la conferințe.

  16. Acum lista lunga si scurta de „prieteni” este clara caci le-a cazut jos masca venetiana de carnaval.
    Un alt mare adevar este zis la urma : „nici diplomatic, nici informaţional”. „Avem propriile noastre tehnologii şi avem posibilitatea de a înlocui importurile”, a asigurat el.” – rusia e bogata, e frumosa, si multi o vor de „nevasta” ??‍☠️

  17. gelu- Foarte corecta opinia D-vs. din pacate cei spalati pe creier nu vad si aurul care Anglia nu mai doreste sa il restitue Romaniei.

  18. Armata Rusiei suferă de prostie cronica face greseli de gradinita.
    Li s-o trage o fi vodka din capul lui Gherasimov.

  19. Rusia nu se lasa , doreste sa ajunga din urma Germania si Japonia – lidere intre Tarile Criminale .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.