”Lupte violente” pe malul stâng al fluviului Nipru

Armata ucraineană a semnalat vineri că sunt în desfăşurare ”lupte violente” pe malul stâng al fluviului Nipru, în partea din provincia Herson controlată de trupele ruse, unde trupele ucrainene ar fi reuşit, conform Kievului, să stabilească mai multe capete de pod peste fluviu, Ministerul rus al Apărării făcând la rândul său referire la confruntări în acel sector al frontului şi susţinând de partea sa că le-ar provoca pierderi grele trupelor ucrainene care încearcă să treacă Niprul, relatează agenţiile France Presse şi EFE.

„Lupte violente continuă” în această zonă unde forţele ruse încearcă să le disloce pe cele ucrainene, a menţionat pe reţelele de socializare Statul Major ucrainean. Acesta a revendicat mai devreme cucerirea mai multor poziţii în provincia Herson pe malul stâng al Niprului, ceea ce ar fi un prim succes operaţional al armatei ucrainene după contraofensiva dezamăgitoare desfăşurată lunile trecute în provinciile Doneţk şi Zaporojie, în sud-est.

„Unităţi ucrainene au reuşit să-i alunge pe ruşi de pe poziţiile lor pe malul stâng al fluviului”, se arată în comunicarea Statului Major ucrainean, care adaugă că trupele sale se lovesc „de o linie de fortificaţii destul de importantă” şi „de o puternică rezistenţă a inamicului”, pe care trupele ucrainene urmăresc să-l „împingă cât mai departe de fluviu”. Misiunea trupelor ucrainene care au trecut Niprul este de a „desfăşura manevre de diversiune, sabotaj, raiduri şi operaţiuni de recunoaştere”, mai afirmă Statul Major de la Kiev.

În acest timp a intervenit şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu un mesaj laudativ pentru trupele sale, însoţit de fotografii despre care spune că au fost făcute de soldaţii care au trecut pe malul stâng al Niprului. Fotografiile arată bărci rapide traversând fluviul şi tranşee săpate de unităţile care au creat capete de pod.

„Malul stâng (al regiunii) Herson. Soldaţii noştri. Mulţumim pentru forţa şi înaintările voastre!”, a scris Zelenski în acel mesaj, postat pe Telegram.

Bloggerii militari atât ruşi cât şi ucraineni semnalaseră deja înaintea declaraţiilor oficiale că trupele ucrainene au creat încă din octombrie un cap de pod peste Nipru, în satul Krinki.

Un responsabil pro-rus din partea ocupată a provinciei Herson a admis săptămâna aceasta că grupări alcătuite din zeci sau sute de soldaţi ucraineni deţin poziţii pe malul stâng al Niprului, în special în satul Krinki, susţinând însă că trupele ruse le-ar fi oprit înaintarea şi le-ar fi provocat pierderi grele.

Potrivit acelui responsabil pro-rus, Vladimir Saldo, trupele ucrainene acţionează acolo în grupuri mici distribuite pe o linie de circa 20 de kilometri între un pod feroviar peste Nipru şi satul Krinki, iar trupele ruse au dezlănţuit „iadul” asupra lor atacându-le cu tot armamentul greu din dotare, artilerie, rachete, bombe, sisteme termobarice, drone etc.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării nu a menţionat în comunicarea sa despre evoluţia frontului nimic cu privire la poziţiile pe care le-au ocupat peste Nipru trupele ucrainene, susţinând în schimb că le-ar fi provocat acestora pierderi grele.

„În sectorul Herson, pe malul drept al Niprului (controlat de ucraineni) şi în timpul unei tentative de debarcare pe o insulă, adversarul a pierdut peste 460 de soldaţi, ucişi sau răniţi, două tancuri şi 17 vehicule”, menţionează Ministerul rus al Apărării în raportul său public cu privire la conflictul din Ucraina ce acoperă perioada 11-17 noiembrie.

Şi Statul Major ucrainean susţine că „ocupanţii ruşi au suferit pierderi importante de personal şi echipament militar”, menţionând peste 1.200 de soldaţi ruşi morţi şi peste 2.200 răniţi, plus 24 de tancuri distruse.

Fluviul Nipru separă în două părţi provincia ucraineană Herson. Armata rusă a reuşit încă din primele zile ale invaziei în Ucraina declanşate în februarie 2022 să ocupe atât partea de sud cât şi o porţiune din partea de nord, cea de peste Nipru, unde se află şi capitala omonimă a provinciei. În noiembrie 2022, aflată sub ameninţarea unei ofensive ucrainene, armata rusă s-a retras din partea de nord a provinciei Herson dincolo de Nipru, stabilindu-şi de atunci defensiva pe bariera naturală reprezentată de acest fluviu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

15 Comentarii

  1. Baaaa, iar stiri de la NEXTA! Zilnic rusii mor ca mustele, iar ukranii au succesuri. Cred ca e tocmai invers. Parca ati fi de la UM DIGI 24.

  2. Când Ukraina vine cu știri de genul asta e clar că Zele încearcă să țină flama aprinsă si eventual va cere de urgență ajutoare că sa profite de conjunctura „favorabilă”. După care va rasufla toată treaba

  3. @Vanatoru: stai linistit ca si rusii spun la fel! De cand lumea si pamantu’ s-au umflat succesurili si s-au atenuat neimplinirili.
    Succesurile trebuie sa le acorzi credit maxim 60% iar pierderile plus 30% si ajungi aproape de adevar.

  4. Mie ceva i-mi pute urat a minciuna aici: armata ukruinei slabita dupa atatea „succesuri” debarca pe malul celalalt al Niprului cu ce? infanterie cu AKM-uri, fara tancuri fara TAB-uri, tot asa cum au venit cu plutele in Crimeea ca sa poata bifa actiunea pentru hegemon. Este o actiune pur propagandistica care arata inca odata ca pe nazist il doare la pedala de mujicul ukran trimis in masina de tocat carne. In cateva zile se va termina si aceasta aventura. Este limpede pentru intregul sistem solar, galaxie etc.

  5. Vraja marii! Numai prostii mai cred că ucrainenii au trecut Niprul și au cucerit un cap de pod! Și rușii ce făceau? Erau beti? Dormeau în postul Crăciunului?

  6. pare mai mult o acțiune de PR, ca să arate că banii vestului sunt folosiți cu succes

  7. Da de satul ala ” Cinci colibe” (nu colive , Doamne iarta-ma) ce se mai aude? sau au cazut la pace ? Poate @ g(u)hita dela marghita ne lamureste….

  8. Bă , naufragiaților luați-vă adio de la TOT MALUL STÂNG al Niprului / Cu drag , Nelu !

  9. Niste soldati care incearca sa debarce (ucrainenii), altii care se apara si se opun debarcarii (rusii) … primii (zic rusii) au pierdut 460 de soldati, rusii au pierdut 1200 (zic ucrainenii) !! Am terminat armata (de care „m-am indragostit”, pur si simplu !) cu gradul de caprar prost, dar cind citesc asemenea imbecilitati marca NEXTA si „Ministerul propagandei debile” de la Kiev, ma gindesc ca doar „generalii” ramoliti si nuli care se preumbla pe la A3 si Digi mai pot sa creada varianta ucrana !

  10. …Nu ne interesează rezbelul ciudat din ukRUINA !… ” Mendeleev” are dreptate : ce nu a fost nu poate să fie ! Rușii toacă ca la fasole la neo-naziști și au … răbdare până tot ce a fost al lor va fi din nou conform istoriei ( inclusiv Odessa și Kiev) ! Dacă Russia ar da liber la armale ei , UKRA ar fi moloz într- o săptămână !!!…mUIE moare și uSSa suge la minciuni amerloce !!! Trebuie sa fii chiar NEBUN să te bați cu … rușii neam vareg , de albi , cu ADN de vikingi ( adică de războinici înăscuti) , un IMPERIU de 8000 km lungime și ~ 2000 km lățime !! O țară imensă , cu resurse minerale nesfârșite ,cu ingineri rusi ( șahiști ) desăvârșiți ,cu cele mai bune arme – inclusiv nucleare , cu spirit de sacrificiu ( chiar sub Stalin !!) , cu Putin ” mort” de ” n ” ori !! Oricum rușii nu au făcut ce fac jaddanii in Gaza pt. că ei acționează în mod special cu verii și frații lor din ukra în scopul de a reconstrui o lume pașnică !! Vai de noi , moare ukra si Putin ” invadează” IUROPA dimokratica!!! ( hai sictir)…Imaginați – va ca Russia ar fi atacată de oricine : RUȘII s-ar înrola cu milioanele sa-și apere PATRIA !!! Acu ‘ in ukra este doar un antrenament de-a soarecele cu pisica pt . LUPTA cu … NATO !… Și Gowernul mieu se înarmează cu plata la zi ( 35 MLD $ !!! pe spatele poolimii ) cu armele depășite venite peste …15 ani să ne apărăm de … rușii cei ” răi” !!! Trădătorii și vânzătorii de tara au un singur verdict : 7,62 !!! P.S. Întrebați -o pe baba …Vanga !!! Io doar am zis !

  11. Azi mâine ne trezim cu ruși la *portile Europei* Davai ceas, povestea taică-meu din timpul intoarcerii frontului spre Budapesta din WW2. I-am amăgit pe ukrainieni cu ajutor militar ineficient , prost gândit și uitați unde s-a ajuns…Chiar dacă-mi restrictionați publicarea acestui articol,măcar cel care i-l va sterge va citi durerea mea, chiar dacă va fi unul singur…..

  12. 🥳ul PIANIzD vrea să mai stoarcă niște bani din Vest și-i trimite pe bieții Urcaci la moarte sigură.
    La fel cum ii trimitea în vară să debarce la Capul Tarkhankut din Crimeea, să pună clipuri pe YouTube.
    Va sfârși atârnat de Podul Pivnichnîi din Kiev.
    Cu MÂNA-n gură, ca Mussolini, măRog…🤮

  13. Talentata pro.pa.ganda, de fapt rusii ii imbie pe sarmanii ukr sa dea la vasle pana pe malul celalalt, nu-i casapesc pe toti ca sa nu le taie ‘”elanul”, uite-asha ukr a pierdut 2 batalioane intr-o saptamana…

  14. pacat de vietzile oamenilor astora
    niste criminali ii imping la moarte sigura..
    poate ca ii si drogheaza sa se jetfeasca inutil

  15. Serios! Nu au trecut ukraineenii Nistru? Dacă aveți puțin timp liber, doar câteva minute, 4-5 la numar, vizionati aceasta înregistrare, și poate înțelegeți ce înseamnă ‘razboi’ prin orice mijloace! https://youtu.be/h2Wvo6W2NRo?si=pY09SBCTI6pMDAfG
    Totul e cam la jumatatea înregistrării.😂😂😂

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.