O nouă moțiune împotriva ministrului de Interne

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a anunţat, vineri, că parlamentarii partidului pe care îl conduce, împreună cu USR, vor depune moţiune simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, „pentru eşecul înregistrat în procesul de aderare la Schengen”.

„Am decis ca parlamentarii din Forţa Dreptei, alături de cei din USR, să depunem luni o moţiune împotriva ministrului Lucian Bode pentru eşecul înregistrat în procesul de aderare la Schengen. Nu poate rămâne fără niciun fel de consecinţă acest rateu major al coaliţiei PSD-PNL şi normal ar fi fost să vină de la sine demisia/demiterea actualului ministru de Interne”, a scris Orban, pe Facebook.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă a declarat că „nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa”.

„Are nenumărate motive pentru a pleca din funcţie, de la plagiat, la licitaţii aranjate, dar cel mai grav este dosarul Schengen, cu afectare incalculabilă a viitorului economic al României. Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa, de aceea vom depune această moţiune simplă şi ne aşteptăm ca orice parlamentar român responsabil să o voteze. Refuzul aderării României la Schengen, cred că poate nicăieri în România nu se simte mai dureros decât în Bihor”, a declarat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă.

Potrivit liderului USR, responsabilitatea pentru acest eşec revine PNL şi ministrului Lucian Bode.

„Omul asociat cu acest eşec şi fără credibilitate trebuie să plece din funcţie. Ne trebuie un ministru de Interne credibil. O persoană integră, un om dintr-o bucată. România are resurse de oameni care să fie respectaţi”, a subliniat Drulă.

Liderul USR a menţionat că a fost dezamăgit de refuzul Austriei la acest vot, dar dincolo de acesta a putut constata şi „o diplomaţie neîndemânatică şi o reprezentare externă făcută de amatori pentru România”, după ce luni de zile au asigurat că este rezolvată problema aderării României la Schengen.

„În ultimul moment am văzut nişte pseudoeforturi care aproape au intrat în domeniul ridicolului. Cu oameni din PNL care se filmează cu telefonul la întâlniri diplomatice, cu o agitaţie mai mult pentru camere. Dacă România ar fi avut oameni de stat care să o reprezinte nu şi-ar fi permis niciodată Austria ceea ce a făcut ieri. I-am cerut ieri demisia lui Lucian Bode, este de mult timpul să plece, nu mă mai aştept la onoare, aşa că luni vă anunţ că vom depune moţiune împotriva lui Lucian Bode, alături de Forţa Dreptei”, a spus Cătălin Drulă, care a arătat şi că aceasta este a doua moţiune împotriva ministrului Afacerilor Interne.

Liderul USR a mai afirmat că schimbarea ministrului Bode ar fi un prim pas în continuarea demersurilor pentru aderarea la spaţiul Schengen, urmat de eforturi diplomatice intense în perioada în care Suedia va deţine preşedinţia Consiliului UE, pentru a pune acest punct pe ordinea de zi şi pentru a înlătura opoziţia Austriei.

„Nu ar fi prima moţiune. De abia aştept să prezint opiniei publice tot ceea ce a făcut MAI pentru ca această decizie să ajungă la vot pe masa Consiliului JAI, unde votul este unul eminamente politic. De 11 ani, Guvernul României – MAI – investeşte şi a investit peste un miliard de euro în dotări, în echipamente, în tehnologii noi, a pregătit peste 60.000 de specialişti la centrul nostru de pregătire de la Buzău – centru de pregătire Schengen, a primit vizita de evaluare voluntară a 25 de specialişti în perioada 9-12 octombrie anul acesta, a primit vizita de evaluare a specialiştilor din Olanda. Toate aceste evaluări au ieşit impecabile şi comunicarea Comisiei a fost foarte clară: România respectă toate condiţionalităţile tehnice impuse de acquis-ul Schengen. Mai mult, au fost date exemple de bune practici, structurile MAI şi-au făcut datoria şi dacă am fost ieri în postura de a se lua o decizie favorabilă României a fost şi datorită profesionalismului angajaţilor MAI”, a spus Bode, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, întrebat despre moţiunea pregătită de Opoziţie şi dacă va face un pas în spate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Dacă ar avea un minim de decență, atât Bode cât și Aurescu ar fi trebuit sa-si dea DEMISIA de aseară.
    Altfel, dacă ar fi fost un Prim-ministru adevărat, măCiucă ar fi trebuit să-i demită azi dimineață.?
    Interesant ca uSECUricii + Mandolină nu se leagă și de Goldberg…?

  2. Scopul AUstriei este doar economic,mentinerea jecmanirii tarii noastre prin owv si padurarul fin/nas al lui iohannis-
    Bode nu are puteri economice, a cazut de fazan.
    el a contractat cite 200 mil euro lunar impusi de ursula prin firmele sale, pe considerent „tehnic” –
    adica sa mai fie jumulita Romania putin de niste fantome ue-

    el si-a facut datoria -a vindut nsite mercedusuri politiei prin fonduri ue -deci e „baiat bun”…
    Parlametul ordinar al lui Ciolacu-prin „delegat”la CR, si alui Gorghiu este de vina !
    El tb.sa purceada la masuri legislative, cu care Bode nu are treaba !
    Fae si el ce poate ca un pion al lui iohannis si Ciuca .
    Nue ste mai corupt decit PNLul in ansamblu si PSD,UDM in ansambul-
    avem 3 ansambluri de corupti, nu pot iesi si spuen calugareste ce-i apasa, pt.ca sunt complici cu Virgil popescu si casa Ursulei la dezastrul TARII !

  3. Toate gunoaiele care au distrus țara tuturor posibilităților după lovitura de stat din 89 ar trebui deportate în pustiul sahara începând de la femeie de serviciu și terminând cu ultimul analfabet din sistemul comunist actul de la putere

  4. Nepotu’ este unul dintre principalii vinovati privind esecul de ieri. Trebuia demis de Ciuca imediat la pachet cu Aurescu si cu Predoiu.

  5. avea 1mm de obraz, demisiona imediat.
    Însă, a văzut cineva fesenist cu onoare?

  6. Bode e Acaru Paun care le trage. Vinovat e evvreul Aurescu. Austriecii nu suporta evvreii ca e mai hotzi ca ei. Vorbit cu dezacord sa priceapa inteligentii. Romania cu Coyca si Ciolacu au acordat milioane de cetetenii si la persoane care nu sunt etnici romani’ adica la 20 milioane de evvrei rude cu evvreii plecati din Romania. Toti evvreii o puneau de un mic Izdraiel in Viena.

  7. Motiunea simpla depusa e exact calupul de hartie igienica cu care se sterge la cur, sau il ajuta depunatorii motiunii sa se stearga analfabetul functional in calitate de ministru.

  8. Nu sunt fan Bode, dar pe acte el a luat FB la evaluările Schenghen. Curios că nimeni nu aduce vorba despre Aurescu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.