(VIDEO) Sindicaliştii din Educație, în marș spre Cotroceni

Sindicaliştii din educaţie au plecat în jurul orei 13:3 în marş spre Palatul Cotroceni, după ce au protestat, timp de o oră şi jumătate, în Piaţa Victoriei.

Sindicaliștii afișează pancarte cu mesaje precum: ”Ruşine Guvernului, voi ne-aţi scos de la catedră”, ”Nu cerem milă, cerem ce şi se cuvine”, ”După chip cunoşti o floare / Ciocârlia după cânt / Pe Iohannis şi pe Ciucă după bâlbâit mai tare, dar şi lipsa de cuvânt”, ”Au ajuns profesorii la mâna corigenţilor”, ”Deca, nu uita, noi îţi vrem demisia”.

 

 

VIDEO protestul în Piața Victoriei

Programul protestului de vineri

  • Între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei
  • Între orele 12.30 – 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu
  • Între orele 15.00 – 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor

Potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, continuau protestul în data de 6 iunie.

Greva generală din educaţie a fost declanşată pe 22 mai 2023.

Guvernul a aprobat joi o Declaraţie, având ca anexă un memorandum, ca o „garanţie suplimentară” privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ.

În context, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că Memorandumul prin care Guvernul se angajează să ofere garanţii suplimentare în ceea ce priveşte salarizarea profesorilor debutanţi nu prezintă foarte multe garanţii din punct de vedere juridic.

El a precizat că memorandumul cuprinde o parte dintre propuneri, respectiv acea referire la salariul mediu brut pe economie, care ar trebui să fie echivalentul salariului debutantului cu studii superioare de lungă durată, şi face referire şi la tranşa care va fi plătită de la 1 ianuarie, însă sindicatele din Educaţie au mai avut şi alte cerinţe care nu sunt incluse în document.

În ceea ce priveşte protestul angajaţilor din învăţământ, anunţat pentru vineri, în Capitală, Marius Nistor le-a transmis sindicaliştilor să participe masiv şi să-şi prezinte nemulţumirile.

Potrivit unui comunicat transmis la începutul acestei săptămâni de sindicate, un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, continuau protestul în data de 6 iunie.

Greva generală din educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8518 Articole
Author

28 de Comentarii

  1. Acum inteleg de ce ăștia cer bani…grecia a mărit prețurile la sejururile de vacanță!…

  2. Dascalii pun la ruleta situatia copiilor din anii terminali, cand trebuie sa dea admiterea la facultate sau liceu.
    O chestie urata din partea dascalimii.
    Eu as da un ordin ca toti cei care depun cereri de admitere in liceu sau facultate sa fie admisi fara examene, departajati prin media generala din scoala.
    Cine nu-i de invatat carte, nu se va prezenta la cursuri dupa ce vor incepe, sau se va retrage singur pe parcurs ptr ca nu va putea face fatza. Pana la urma nu-i nicio diferenta fatza de invatamantul particular, unde trebuie doar sa te inscrii si sa dai bani, ca sa te vezi cu diploma……[Rumburak]

  3. Mergeți și la Cotroceni unde este Sediul National al Prostocratiei.

  4. Importanta pe care si-o afiseaza dascalii este exagerata, profesia lor este una obisnuita ,nu este mai importanta decat altele, predau cunostinte generale, nu proiecteaza poduri, nu construiesc nave sau avioane etc; de ex, un profesor poate sa prezinte schematic cum functioneaza un motor cu ardere interna, insa sansele sa reuseasca sa proiecteze sau sa construiasca unul sunt infime, este putin probabil si sa il repare singur pe cel de la masina sa daca se defecteaza.

    • Mamă dragă, gândești ca un analfabet funcțional. Nu mai e nimic de spus. Oricum nu ești capabil să înțelegi rolul educației intr-o societate.Dute la manelele tale.

  5. E și normal, la cum tratează guvernul problema. Memorandum, ce mai urmează? Declarația, proclamarea, plebizcit… Când a fost nevoie de majorare pentru armata s-a rezolvat in 3-5 zile, fără greva, fără tam tam, fără consultarea societății. Daca legea zice 6% din PIB e la educație, iar ei au dat cel mai mic procent de 10 ani încoace, cel mai mic procent din UE, nu trebuie menajați. Sa acorde drepturile conform legii. Cred că mai puțin de 0 5% ar rezolva problema, dar când ai miniștri ai educației care zic că nu ar avea ce face cu 6% din PIB la educație, atunci ce sa ceri?

  6. Cereți in primul rand că ministru al educației să ajungă profesori cu dăruire pentru învățământ. In fiecare judet an de an e ales profesorul anului. Rezultate excepționale în educație. Atunci nu mai primează politicul ci educația. Acel om ar știi că nu poți trăi cu 2400 de lei ar ști ce înseamnă materie necesară și ce e maculatura in programa. *Eliminat obligatoriu din nominalizare daca face pregătire pe bani sau are culoare politică.

  7. Toata Tara trebuie sa intre in greva…Guvernul cheltuie banii pe Armament american…Greva pana la iesirea Romaniei din NATO….Romania este unul din cei mai importanti vinovati de Razboiul din Ucraina….pentru ca a adus Armata Americana la granitele Rusiei….SUA, Ucraina, Polonia, Romania sunt principale tari Criminale de Razboi…Rusia este obligata sa respinga Coalitia de 37 de tari in frunte cu SUA, Ucraina, Polonia, Romania….

  8. 1. „ Avem un învățământ de slabă calitate, el este consecința subfinanțării cronice” AȘ ZICE CĂ E UN MARE NEADEVĂR! BANI AU EXISTAT PENTRU MANUALE ALTERNATIVE,CAIETE SPECIALE,CALCULATOARE-LABORATOARE DE„INFORMATICĂ”, MĂRIRI DE RETRIBUȚIE,PLATA DIN URMĂ,SPORURI -ȘI DE STAT LA CATEDRĂ PE SCAUN,—-VINOVATE SUNT REFORMELE CURGÂND ÎN AVERSE DESE: ALOCAȚII LA ELEVII CE NU AU PĂRINȚII ÎN„CÂMPUL MUNCII”,ALOCAȚII LA COPIII CE NU FRECVENTEAZĂ ȘCOALA,ELIMINAREA SISTEMELOR DE NOTARE,ELIMINAREA ORICĂRUI TIP DE CONSTRÂNGERE,INTERZICEREA CORECTĂRII LUCRĂRILOR CU ROȘU,„ TOLERAREA TELEFOANELOR MOBILE ÎN ȘCOLI,A DROGURILOR,A ARMELOR,A BĂTĂUȘILOR A PROFILOR CU ORIENTĂRI PREA EXPLICITE SPRE ELEVE—PLUS POSIBILITATEA BĂGĂRII NASULUI ÎN EDUCAȚIE A MULTOR NEAVENIȚI !-CENTRAREA DESCENTRATĂ PE ELEV-UITÂNDU-SE UN PRINCIPIU „URSU NU JOACĂ DE BUNĂ VOIE”–REFORME- REFORME-AVANTAJE-TREPTE,BANI PENTRU SPORURI,PENTRU TRANSPORT LIMUZINIC A CADRELOR,ÎNVĂȚĂMÂNT DE LUNGĂ DURATĂ LA „U.P. ARIEȘUL DE KRIȘC„
    Adresa ta de email nu va fi publicată.

  9. Ciucalacu a semnat un Memeorandum. Semnati bei mai multe ca profesorii nu mai au bani nici de hartie igienica si au nevoie de memorandumuri ca sa se stearga. Nu-i asa ca nu le dati nimic ca sa jefuiti voi bugetul tarii cumparand fiare vechi pentru „viteaza” armata ce va participa eroic la rezbelul din Ucraina?

  10. Cinste dascălilor ???? DEMISIA DECA SOROISTA? !!!

  11. Salarii MARI si RESPECT Social.
    Adiica „ZAHARELUL”.

    Verificare ANUALA stricta la cunoastere.

    Adica „BATA”.

  12. In toti acesti 33 de ani, la noi niciun ministru al Invatamantului, Sanatatii, Agriculturii si Muncii n-a fost bun. Nu stiu cati au rezistat pe functie mai mult de 1 an.
    Au trebuit sa apara nemultumiri ca sa fie schimbati. Asa sa tot ai performante la toate……[Rumburak]

  13. Sa o mai lase dracului cu atata gentilete fatza de elevi. Cum a tipat invatatoare la un bou, gata: reclamatie la Politie, desfacerea contractului de munca. Ce autoritate mai poate avea azi un cadru didactic daca a ajuns sa stie de frica elevului? Nici de lasat repetent nu poate sa-l lase.
    Te mai miri ca bietele profesoare sunt batute si amenintate cu cutitul in clasa de tot felul de derbedei.
    Era f bine cum era inainte: 7 clase, stia sa citeasca si sa numere oile, la revedere. Ciobania si profesionala. Ptr ce sa chinui loaza in scvoala, daca nu-i cartea de el? Oricum tot loaza si incult ramane……[Rumburak]

  14. popii si-au inchis bisericile,
    moscheile si sinagogile,
    si-au pus masca,
    profesorii, medicii si judecatorii ashijderea,
    ASTA ESTE CONSPIRATIE!

  15. Bă bonelor și bonilor , n-au părinții cu cine lăsa copiii ca să meargă la serviciu să mai producă ceva , inclusiv pt. voi , sau voi mâncați numai *import, pe datorie?V-ați învățat să cereți bani zapciilor și taxidarilor care-i iau de la noi cei care încă mai producem bunuri( industriale , agricole , utilități etc) adică bani . E adevărat că zapcii , taxidarii , ispravnicii , agalele în frunte cu FANARIOTUL , ni-i confiscă în mare parte spunând că *ȘTIU EI MAI BINE CUM SĂ-I ÎMPARTĂ* În primul rînd ^trebă plătit birul la ÎNALTA POARTĂ , apoi peșcheșurile la ambasadori și cocoane , *COVORUL FERMECAT * CU 7 ODĂI al FANARIOTULUI , simbriile arnăuților d-aci și din Apus , aeroplanele -fantomă, rentele fostelor caraule, cadii, idiclii , terfelogi ramoliți la 40 de ani . Asta după ce zarafii Manoli își opresc *partea . Dar voi , n-aveți treabă cu noi , NU VĂ-NTERESEAZĂ ! Aflați ceva de la noi – BANII PE CARE-I CEREȚI SUNT BANI CALPI – HABAR N-AVEȚI CE ESTE ECONOMIA REALĂ ! Banii făra acoperire în bunuri și servicii nu aduc decât ^spirala inflaționistă, * Nu vă vor aduce un trai mai bun ci dimpotrivă vor prăbuși nivelul de trai , inclusiv vouă ! Traiul zilnic s-a deteriorat nu din cauza lipsei banilor , ci din cauza *scăderii puterii de cumpărare* Câți ați protestat la *liberalizarea prețurilor la energie? la creșterea dobînzilor bancare , la LEGEA GUVERNĂRII CORPORATIVE( prin care s-au înstrăinat ultimele monopoluri naturale naționale _ apa , pădurile , energia , gazele , sarea ?) NU ȘTIȚI CE-S ASTEA , SAU NU VĂ-NTERESEAZĂ – bani să iasa!.

  16. Asa cum deja v-am tot explicat greva isi pierde din elanul intial . Din cei 10 mii de participanti (vorba sa fie ) nici macar jumatate nu pot fi asimilati dascalilor .Profesorii au inteles cum au fost pacaliti chiar de cei care trebuiau sa le rezolve doleantele prin negociere directa cu Guvernul .Sefii de sindicat au putut astfel manipula situatia dar asta doar pina la un punct .Vor demisiona cu totii la fel ca si alti directori sau inspectori ce au pus la cale brambureala .Jocul este acum inchis .Schimbari majore vor veni tavalug peste profesori .Vedem cum apare in Romania si o lege (de la Bruxelles citire ) ce redefineste hartuirea la locul de munca .Multi alti sefi de institutii vor fi vizati . Acum subalternii nu vor mai suporta abuzurile sefilor nici macar in invatamint . Romania , multumita Presedintelui ,ei se democratizeaza rapid cu ajutorul deciziilor,devenite obligatorii, de la Bruxelles .Urmeaza o reforma ce va cuprinde si Media romanesca care nu isi va mai permite sa se amestece politic decit daca isi asuma decizia .Abuzul de orisicare fel va fi eliminat .

  17. Cat timp exista ONG-uri sorosiste ca Black Lives Matter, Consiliul elevilor veeede „agresiunile” profesorilor, ce fac elevii la scoala sau nu fac parintii acasa, instructzie ca la armata cu 0drasele lor, nici p0meneneala. Sau asa este in Romania Educata de Soros cu droguri si violente „normale”.
    din partea elevilor in Romania Normala cu droguri la liber

  18. NICI UN PAS INAPOI! JOS PROSTOIUL DE LA COTROCENI!GREVA GENERALĂ!

  19. de acord cu greva, sa se fure mai putin si o sa fie bani pentru un salariu minim de 1000 euro in toata economia

  20. @esop
    In colonie democratia se mimeaza.locatarul din cotroceni si guwernul lui urineaza pe constitutie.sunt bani doar pentru stapanii externi.regulile sunt doar pentru catei,nu si pentru dulai.astia isi bat joc de profesori si de o tara intreaga.daca tu nu vezi aceste lucruri evidente,ori esti postac platit,ori redus mintal.

  21. Este evident că, profii care demonstrează sunt meditatori de renume mondial, adicatelea spagari ilegali! DNA doarme fiindcă respecta furtul. Daca Johannis și-a tras 6 case din meditații, cum să-i ancheteze pe spagarii profi! La sapa, ba!

  22. Si asta e la Neptun de ieri cu doamna profesoară. Bai sindicalistilor din Constanta, duceti-va la Neptun peste el, sa nu-i prieasca ! PS: ca se odihneste in weekend prelungit !

  23. PARLAMENT REDUCEREA
    300 MEMBRI CU 50% a APARATULUI
    2 CAMERE
    FORȚA DIN PARLAMENT,
    ALIANTA PT. EDUCAȚIE INSTITUTII CENTRALE
    JANDARMERIE,
    PT. INARMARE
    IMPOZITARE LEGALĂ

    ALEGERI
    ANTICIPATE

  24. Cadrele didactice din țară au organizat vineri, 9 iunie al treilea miting în Capitală. Marșul de protest a avut loc între orele 11.00 și 16.00, potrivit programului pentru această manifestație, și s-a desfășurat pe ruta ruta Bd. Nicolae Titulescu – Pod Basarab, fiind a 12-a zi de grevă generală în școli, dupa protestul de muncă declanșat pe 22 mai.
    Pe unul dintre bannerele afișate de profesori era scris următorul mesaj:
    ”După chip cunoști o floare,

    Ciorcârlia, după cânt.

    Pe Iohannis și pe Ciucă,

    După bălbâit mai tare.

    Dar și lipsa de cuvânt.”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.