Intesa Sanpaolo SpA, care negocia de câteva luni achiziţia First Bank din România, de la fondul american de investiţii J.C. Flowers, a finalizat negocierile.

Banca Nationala a Romaniei - BNRFoto: Hotnews

Comentând acordul de cumpărare de acțiuni de către Grupul Intesa Sanpaolo pentru achiziționarea a 99,98% din acțiunile First Bank S.A. de la fondul privat de investiții american J.C. Flowers & Co., Marco Elio Rottigni, șeful Diviziei Bănci SubsidiareIinternaționale a Intesa Sanpaolo, a declarat:

“Le urăm bun venit angajaților și clienților First Bank în cadrul Grupului Intesa Sanpaolo. Această operațiune ne dublează prezența în România, o țară cu o creștere economică importantă, cu legături puternice cu Italia, și este în linie cu strategia noastră de a profita de oportunități de valoare, menținând în același timp accentul pe creșterea organică si pe stimularea profitabilitatii. Extinderea în România consolidează poziția noastră de bancă solidă în Europa Centrală și de Est și sprijină în mod activ internaționalizarea companiilor italiene. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm în curând cu noii noștri colegi.”

Potrivit Bloomberg, valoarea tranzacției ar fi de aproximativ 200 milioane de euro (216 milioane de dolari).

În ianuarie, Bloomberg anunţa că JC Flowers vrea să vândă First Bank şi a avut discuţii preliminare cu UniCredit SpA dar nu s-a ajuns la un acord. Separat, în iulie UniCredit a decis să nu continue negocierile pentru achiziţionarea subsidiarei din România a OTP Bank Nyrt.

Intesa Sanpaolo SpA, cea mai mare bancă din Italia, are o subsidiară în România, care are active de aproximativ 1,5 miliarde de euro şi peste 60.000 clienţi.

First Bank furnizează o gamă diversificată de produse şi servicii financiare către clienţii de retail, IMM-uri şi mari companii.

JC Flowers a achiziţionat First Bank de la Piraeus Bank în 2018. Un an mai târziu, a preluat rivalul mai mic Leumi, care a fost încorporat în brandul First Bank.

Intesa Sanpaolo SpA ia în considerare achiziţii de mai mică amploare în regiunile europene unde operează şi în ţări situate în jurul Mării Mediterane, pentru a-şi consolida unele dintre activităţile sale de bază. "În timp ce ne concentrăm pe o creştere organică, banca este pregătită să beneficieze de oportunităţile externe de creştere care ar putea apărea. O achiziţie ar trebui să aducă sinergii, să fie compatibilă cu modelul nostru de afaceri şi să fie realizată la valoarea corectă - condiţii pe care nu le vedem în acest moment", a declarat pentru Bloomberg Marco Elio Rottigni, şeful Diviziei de Bănci Subsidiare Internaţionale a Intesa (ISBD).

ISBD operează pe trei continente, prin 11 bănci comerciale în CEE şi Egipt, şi are o companie de gestionare a averii în China. Printr-o reţea de aproape 700 de filiale şi aproximativ 21.000 de angajaţi deserveşte şapte milioane de clienţi.