Hidroelectrica, parteneriat pentru parcuri eoliene off-shore și parcuri solare flotante

Reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai companiei Masdar din Emiratele Arabe Unite au semnat luni, la Abu Dhabi, un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investiţional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene off-shore şi parcuri solare flotante în ţara noastră. 

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, Masdar este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de ţări şi cu o experienţă de 16 ani în dezvoltarea şi construcţia de capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile, şi are un portofoliu de 23 GW instalaţi.

Conform datelor furnizate de companie, din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară şi eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.

Împreună cu Masdar, vizăm investiţii în zona tehnologiilor fotovoltaice plutitoare şi eoliene offshore, zona de maximă expertiză a partenerului nostru şi, în acelaşi timp, zona noastră de maxim interes asumată prin planurile strategice de dezvoltare ale companiei„, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din ţara noastră, având o cotă de piaţă de circa 28%, realizată cu o producţie medie anuală de 15,7 TWh livraţi în reţea. De asemenea, Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie românească, având un portofoliu de 187 de hidrocentrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. La toate acestea se adaugă parcul eolian Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

La semnarea acordului au fost prezenți preşedintele României, Klaus Iohannis, ministrul energiei, Virgil Popescu, şi omologului său din UAE, alături de numeroşi înalţi oficiali din ambele state.

Citește și: Cum poți economisi peste 400 de lei anual la factura de electricitate

spot_img

Ultimele știri