SPORTURI  »  TENIS  »  BOALĂ

Chris Evert trece prin momente delicate » Legendara jucătoare de tenis are cancer

Chris Evert, foto: Guliver/gettyimages
Chris Evert, foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat sambata, 15 ianuarie 2022 10:43 / Actualizat sambata, 15 ianuarie 2022 11:06

Chris Evert (67 de ani), una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie, trece prin momente delicate după ce a fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul 1.

Câștigătoare a 18 Grand Slam-uri la simplu și 3 la dublu, a dezvăluit printr-o postare pe contul său de Twitter afecțiunea sa. 

Novak Djokovic, reținut la Melbourne! Liderul ATP a intrat din nou în detenție și așteaptă judecata
AUSTRALIAN OPEN
Novak Djokovic, reținut la Melbourne! Liderul ATP a intrat din nou în detenție și așteaptă judecata

„Sunt foarte norocoasă că s-a depistat devreme şi mă aştept la rezultate pozitive de la planul meu de chimioterapie. Vă mulţumesc tuturor pentru că respectaţi nevoia mea de a mă concentra asupra sănătăţii mele şi a planului de tratament”, a fost mesajul lui Evert.

Va analiza meciuri la Australian Open

Chiar dacă suferă de cancer, Chris Evert va continua să muncească, aceasta urmând a analiza de acasă meciurile de la AO pentru televiziunea ESPN.

Chris Evert a câştigat 157 de titluri de simplu în carieră

Chris Evert deţine 157 de titluri de simplu şi s-a clasat pe locul 1 în lume timp de şapte ani: 1974 până în 1978, 1980 şi 1981.

Născută în Fort Lauderdale, Florida, în 1954, Evert a reuşit la 14 ani să devină campioană la categoria sa de vârstă. Când avea 15 ani, a învins-o pe jucătoarea clasată pe locul 1 în lume la acea vreme, Margaret Court, într-un turneu din Charlotte, Carolina de Nord.

Evert a devenit profesionistă când a împlinit 18 ani, pe 21 decembrie 1972. Apoi, câteva luni mai târziu, ea  a învins-o pe cea care avea să-i fie mare rivală, Navratilova, pentru prima dată, într-un eveniment profesionist la Akron, Ohio. 

La 4 ani de la începerea carierei sale profesionale, Evert a devenit prima sportivă care a câştigat un milion de dolari în premii pentru carieră.

Citește alte știri din tenis:

Djokovic nu a scăpat nici acum » Cele mai tari meme-uri apărute după ce viza de Australia i-a fost anulată din nou

5 întrebări înainte de Australian Open: ratează Djokovic șansa vieții? Și momente-cheie pentru Simona Halep și Naomi Osaka

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
fortzzza
fortzzza  •  15 Ianuarie 2022, 20:47

Ne rugăm ca tratamentul să dea roade. Chris, o mare campioană!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează