Un elev cu nevoi speciale de la Liceul Tehnologic din Flămânzi, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a fost incendiat în timpul unei ore, când profesoara, care este şi directoarea unităţii de învăţământ, ieșise din clasă. Băiatul spune că ar fi fost incendiat de către colegi, însă aceștia susțin că și-ar fi dat foc singur, cu un spray și cu o brichetă, potrivit știri.botoșani.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Irina Telişcă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că incidentul a avut loc luni, la Liceul Tehnologic de la Flămânzi. Profesoara a ieşit din clasă, iar în acel moment elevul a fost incendiat.

Directoarea unităţii şcolare, care era profesoara de la ora respectivă, a demisionat.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani spune că a deschis o anchetă în acest caz. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Botoşani, Delia Neniscu, a declarat pentru News.ro că poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

Conform stiri.botosani.ro, este vorba despre un elev în vârstă de 17 ani cu nevoi speciale.

Băiatul ar fi spus că, de fapt, colegii lui i-ar fi dat foc în timp ce se jucau cu o brichetă. Colegii acestuia neagă, spunând că adolescentul se juca cu spray-ul de șters tabla, pe care l-ar fi luat să curețe banca și, la un moment dat, când a pulverizat spray-ul a aprins și bricheta, iar astfel ar fi luat foc.

Adolescentul a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Pediatriei din Botoșani și, ulterior, a fost solicitat transferul la Iași, pentru că avea arsuri de gradele II și III, pe o suprafață de aproximativ 20% din corp.