Fostul lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării, va fi eliberat din penitenciar, după o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, informează News.ro.
Instanţa a respins contestaţia DNA la decizia de fond pronunţată în acest sens de către Tribunalul Bucureşti.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.07.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul penal nr. 15635/3/2022/a1”, este decizia instanţei.
Sentinţa, pronunţată în şedinţă publică azi, 18.08.2022, este definitivă.
Tribunalul Bucureşti a admis pe fond eliberarea lui Bogdan Olteanu din penitenciar.
Fostul lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în octombrie 2020, în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării.
Citește pe acest subiect:
- Sorin Ovidiu Vîntu scapă de dosarul privind mita de 1 milion de euro / Motivul invocat de instanță: Fapta s-a prescris
- Sorin Ovidiu Vîntu vorbește în instanță despre "trimisul" lui "în mai multe cabinete"
- Vintu: In dosarul in care este implicat si Bogdan Olteanu mi-am recunoscut vinovatia, voi fi condamnat prin procedura simplificata / DNA precizeaza ca nu a fost solutionata cauza penala
- Stenograme in dosarul lui Bogdan Olteanu: Fostul viceguvernator BNR, interceptat in timp ce vorbea despre banii pe care i-ar fi primit pentru numirea lui Mihaiu si despre prescrierea faptelor