x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 29 de avioane militare chineze au pătruns în zona de apărare aeriană a Taiwanului

29 de avioane militare chineze au pătruns în zona de apărare aeriană a Taiwanului

22 Iun 2022   •   10:00
29 de avioane militare chineze au pătruns în zona de apărare aeriană a Taiwanului
Sursa foto: pixabay.com

Taiwanul a trimis marţi avioane pentru a îndepărta 29 de aparate de zbor chineze din zona sa de apărare aeriană, în cea mai recentă creştere a tensiunilor şi cea mai mare incursiune de la sfârşitul lunii mai.

Taiwanul, pe care China îl revendică drept teritoriu propriu, s-a plâns în ultimii ani de misiunile repetate ale forţelor aeriene chineze în apropierea insulei guvernate democratic, adesea în partea de sud-vest a zonei sale de identificare a apărării aeriene, denumită ADIZ, în apropiere de Insulele Pratas controlate de Taiwan, relatează Reuters.

Taiwanul numeşte activităţile militare repetate ale Chinei din apropiere "război de zonă gri", conceput atât pentru a obosi forţele taiwaneze, făcându-le să se mobilizeze în mod repetat, cât şi pentru a testa răspunsurile taiwaneze.

Cea mai recentă misiune chineză a inclus 17 avioane de luptă şi şase bombardiere H-6, precum şi avioane de război electronic, de avertizare timpurie, antisubmarin şi un avion de realimentare aeriană, a declarat Ministerul Apărării din Taiwan.

Taiwanul a trimis avioane de luptă pentru a îndepărta avioanele chinezeşti, în timp ce sistemele de rachete au fost desfăşurate pentru a le monitoriza, a declarat ministerul, folosind o formulare standard pentru răspunsul său.

A fost cea mai mare incursiune de când Taiwanul a raportat 30 de avioane chinezeşti în ADIZ-ul său pe 30 mai. Cea mai mare până în prezent în acest an a avut loc pe 23 ianuarie, implicând 39 de aeronave.

China a intensificat presiunile asupra Taiwanului pentru ca acesta să accepte revendicările sale de suveranitate. Guvernul de la Taipei spune că doreşte pace, dar că se va apăra dacă va fi atacat.

Nu s-au tras focuri de armă, iar avioanele chinezeşti nu au zburat în spaţiul aerian al Taiwanului, ci în ADIZ, o zonă mai largă pe care Taiwanul o monitorizează şi patrulează şi care acţionează pentru a-i oferi mai mult timp pentru a răspunde la orice ameninţare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: taiwan