x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ministrul Aurescu discuţii cu omologul spaniol despre aderarea României la Schengen

Ministrul Aurescu discuţii cu omologul spaniol despre aderarea României la Schengen

de Redacția Jurnalul    |    16 Ian 2023   •   22:20
Ministrul Aurescu discuţii cu omologul spaniol despre aderarea României la Schengen
Sursa foto: Hepta

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, o convorbire la telefon cu ministrul spaniol pentru Afaceri Externe, Uniunea Europeană şi Cooperare, Jose Manuel Albares Bueno.

Potrivit MAE, ministrul Aurescu a abordat cu prioritate subiectul aderării României la spaţiul Schengen, context în care a mulţumit pentru sprijinul ferm şi constant al Spaniei pentru acest obiectiv şi a exprimat încrederea în continuarea unui sprijin vocal din partea acestei ţări, pentru finalizarea cu succes a acestui dosar.

MAE informează că ministrul spaniol de Externe a reiterat susţinerea activă a ţării sale pentru aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie, exprimând speranţa în obţinerea de progrese cât mai rapid în acest dosar, precum şi disponibilitatea sa de a sprijini eforturile ţării noastre în direcţia unei soluţii constructive care să permită finalizarea procesului.

De asemenea, cei doi miniştri s-au concentrat în discuţie pe punerea în aplicare a deciziilor privind aspectele prioritare ale agendei bilaterale, agreate cu ocazia convorbirilor desfăşurate la prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Regatului Spaniei care a avut loc pe 23 noiembrie 2022, la Castellon de la Plana.

În plus faţă de cooperarea la nivel bilateral şi european, discuţiile au vizat şi despre coordonarea în materie de securitate.

Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat cooperarea strânsă în domeniul securităţii şi în cadrul NATO şi a exprimat aprecierea deosebită pentru participarea spaniolă la misiunile de poliţie aeriană (octombrie 2022 - martie 2023) pentru protejarea spaţiului aerian al României. De asemenea, cei doi miniştri au convenit consolidarea coordonării şi în formate mai extinse pe aspecte de securitate, având în vedere preocupările comune pentru asigurarea securităţii continentului european în actualul context cu numeroase provocări.

Cei doi oficiali au discutat în mod concret despre demararea negocierilor pentru acordul bilateral privind dubla cetăţenie. 

×
Subiecte în articol: Bogdan Aurescu schengen