x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe TikTok, interzis pe telefoanele angajaților agențiilor guvernamentale americane

TikTok, interzis pe telefoanele angajaților agențiilor guvernamentale americane

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2023   •   12:30
TikTok, interzis pe telefoanele angajaților agențiilor guvernamentale americane

Agenţiile federale americane vor trebui să se asigure că aparatele lor nu mai au pe ele aplicaţia video TikTok în 30 de zile, a dispus luni Biroul pentru Gestiune şi Buget al Casei Albe (OMB), informează AFP.

Deţinută de compania chineză ByteDance, TikTok este vizată de congresmenii americani, care consideră aplicaţia o ameninţare pentru securitatea naţională şi au interzis utilizarea ei pe aparatele electronice ale funcţionarilor într-o lege votată la sfârşitul lui decembrie.

Ordinul OMB reprezintă punerea în aplicare a acestei legi, ratificate la începutul lui ianuarie de preşedintele Joe Biden.

Într-un memorandum, directoarea acestui birou, Shalanda Young, le-a cerut agenţiilor guvernamentale "să suprime şi să interzică instalarea" aplicaţiei pe aparatele care le aparţin sau sunt gestionate de ele şi să interzică "traficul de internet" de pe aceste aparate spre aplicaţie.

Foarte populara platformă de clipuri scurte şi virale, proprietatea companiei chineze ByteDance, este din ce în ce mai mult în atenţia statelor occidentale, care se tem că Beijingul poate avea astfel acces la datele utilizatorilor din lumea întreagă.

Această interdicţie în cadrul guvernului federal american survine la câteva zile după o decizie similară a Comisiei Europene, care a interzis TikTok personalului său pentru "a proteja" instituţia.

Guvernul din Canada a anunţat şi el luni că va interzice TikTok pe aparatele mobile pe care le furnizează personalului său începând de marţi, făcând referire la "un nivel de risc inacceptabil" pentru viaţa privată şi securitate. TikTok se numără deja printre aplicaţiile chinezeşti interzise în India din 2020.

Cu peste un miliard de utilizatori activi în lume, TikTok ocupă locul al şaselea în topul platformelor sociale cele mai utilizate, potrivit ultimului raport al We Are Social privind evoluţia sectorului digital, publicat în ianuarie.

TikTok a recunoscut în noiembrie că unii angajaţi din China puteau accesa datele utilizatorilor europeni, precum şi faptul că anumiţi salariaţi au utilizat aceste date pentru a-i depista pe jurnalişti. Grupul neagă însă orice control sau acces la datele sale ale guvernului chinez.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×