x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Sibiu: O femeie a fost rănită după ce a intrat cu mașina într-un gard

Accident în Sibiu: O femeie a fost rănită după ce a intrat cu mașina într-un gard

06 Noi 2022   •   08:46
Accident în Sibiu: O femeie a fost rănită după ce a intrat cu mașina într-un gard

O femeie de 48 de ani a fost rănită duminică dimineața după ce a intrat cu mașina într-un gard și un imobil la intersecția a două străzi din Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un auto-accident produs în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Lânii cu Turismului.

Din primele verificări rezultă că o sibiancă în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Neculce, nu a respectat semnificația indicatorului „Acces interzis”, a pătruns pe strada Turismului, deplasându-se în sens interzis, iar la intersecția cu strada Lânii, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard și un imobil.

ISU Sibiu anunță că, în urma accidentului, femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Sibiu, un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială de descarcerare au intervenit de urgență pe strada Lânii în municipiul Sibiu la un auto-accident.

Victima a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă cu multiple traumatisme.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident femeie ranita