x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânăr de 26 de ani a murit înecat într-o piscină din Pitești

Un tânăr de 26 de ani a murit înecat într-o piscină din Pitești

25 Iun 2022   •   15:57
Un tânăr de 26 de ani a murit înecat într-o piscină din Pitești

Un tânăr de 26 de ani a murit înecat, sâmbătă, într-o piscină din Pitești. Fusese văzut și scos de către salvamar.

Un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Pitești, alături de un echipaj al SAJ, a intervenit la o bază de agrement din Pitești pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane, posibil înnecată.

Ajunși la locul solicitării, salvatorii au constatat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, căruia i s-au aplicat manevre de resuscitare timp de circa o oră.

Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor, declarându-se decesul.

Din primele informații, victima a fost văzută și scoasă din unul dintre bazine de către salvamarul bazei de agrement, informează ISU Argeș.

(sursa: Mediafax)

×