x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PMP invită ALDE să pune bazele „unui proiect comun”

PMP invită ALDE să pune bazele „unui proiect comun”

03 Sep 2022   •   13:00
PMP invită ALDE să pune bazele „unui proiect comun”

PMP invită ALDE să pune bazele „unui proiect comun” care „să ofere României stabilitate şi echilibru”.

În deschiderea Şcolii de Vară a Organizaţiei de Tineret, preşedintele PMP Eugen Tomac l-a avut ca invitat special pe domnul Daniel Olteanu, preşedintele ALDE.

„Invitaţia a fost făcută de către PMP pentru a gândi un proiect comun care să ofere României stabilitatea şi echilibrul de care românii au atâta nevoie. Mesajul celor doi lideri a fost unul clar: direcţia în care ţara se îndreaptă în prezent este una greşită. PMP şi ALDE își doresc consolidarea dreptei pentru a crea alternativa de care România are nevoie”, se arată într-o postare pe Facebook a Partidului Mișcarea Populară.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ALDE