China condamnă un cetăţean american la închisoare pe viaţă pentru spionaj

Un rezident permanent din Hong Kong, care este şi cetăţean american, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru "spionaj".

710 afișări
Imaginea articolului China condamnă un cetăţean american la închisoare pe viaţă pentru spionaj

Sursa foto: Twitter

Ambasada SUA la Beijing a declarat că a luat cunoştinţă de sentinţă, dar nu a făcut alte comentarii, invocând "preocupări legate de confidenţialitate".

Un cetăţean american în vârstă de 78 de ani a fost condamnat luni de un tribunal chinez la închisoare pe viaţă pentru spionaj.
 
Agenţia de ştiri Reuters a relatat că John Shing-wan Leung era rezident permanent în Hong Kong şi, de asemenea, posesor al unui paşaport american.
 
Potrivit Associated Press, Leung a fost reţinut pe 15 aprilie 2021 de către agenţia de contrainformaţii în oraşul Suzhou, din sud-estul ţării.
 
Vestea condamnării sale a venit prin intermediul contului WeChat al unui tribunal popular intermediar din Suzhou, luni.
 
Instanţa a precizat într-un comunicat că Leung "a fost găsit vinovat de spionaj, condamnat la închisoare pe viaţă şi privat de drepturile politice pe viaţă", potrivit DW
 
În timp ce instanţa a anunţat sentinţa lui Leung, nu au fost oferite alte detalii legate de ce a fost acuzat.
 
Mass-media din China şi Hong Kong au relatat că Leung a fost anterior un membru de rang înalt al Asociaţiei pentru Promovarea Prieteniei SUA-China, un grup patriotic chinez.
 
Ambasada SUA din Beijing a declarat pentru agenţia de ştiri AFP că este la curent cu informaţiile potrivit cărora un cetăţean american a fost condamnat.
 
"Cea mai mare prioritate a Departamentului de Stat este siguranţa şi securitatea cetăţenilor americani din străinătate", a declarat purtătorul de cuvânt. "Din motive de confidenţialitate, nu avem alte comentarii".
 
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a refuzat, de asemenea, să comenteze cazul în timpul unei conferinţe de presă de luni.
 
Relaţiile dintre Washington şi Beijing sunt tensionate din cauza disputelor legate de comerţ, tehnologie, drepturile omului şi abordarea Chinei faţă de revendicările teritoriale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici