Seismolog: „E posibil să avem un cutremur de 7 grade şi în România”. Sute de clădiri din Capitală, în pericol să cadă

Mihai Diaconescu, seismolog la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), spune că un cutremur de peste 7 grade nu este exclus să aibă loc şi în România în perioada următoare.

Întrebat dacă ne putem aștepta ca o tragedie similară cu cea din Turcia să lovească și România în perioada următoare, seismologul nu a negat această variantă.

„Eu zic că este posibil să se întâmple. Nu s-a mai produs un cutremur de 7 grade din 1990, când au fost cele două cutremure. Inițial, unul a fost creditat cu 6,9 grade, iar americanii de la USGS îl creditează cu 7,1.

Sunt 32 de ani, deci ar putea să se producă și la noi, mai ales că nu am sesizat ca din 2004 încoace să mai producă un cutremur de 6 grade, de exemplu”, a spus Mihai Diaconescu, marţi, la Antena 3 CNN.

Mai mult decât atât, specialistul mai precizează că seismele dese şi mici din România, în special din zona seismică Vrancea, nu eliberează din tensiunile acumulate.

„Nu, cutremurele acestea care au avut loc au fost superficiale, undeva în jur de 20 de kilometri ori la noi, cel puțin până acum, cutremurele de peste 7 au fost generate la adâncimi mari, peste 90 de kilometri”, a mai spus Mihai Diaconescu.

Sute de clădiri din București vor cădea, în cazul unui cutremur puternic

În prezent, sute de clădiri din Bucureşti, cel mai probabil, vor cădea la primul cutremur mare. În ultimii 20 de ani, au fost consolidate 30 de clădiri.

Cutremurul din Turcia a scos la suprafață problema clădirilor cu risc seismic din Capitală. Sute de clădiri din Bucureşti sunt în pericol să cadă la primul cutremur major.

Este vorba despre 361 de imobile aflate în categoria 1 de risc seismic. Chiar dacă se impuneau măsuri imediate, municipalitatea a expertizat in ultimii doi ani doar 35 de cladiri.

Locuitorii din București se tem că în cazul unui cutremur puternic, clădirile în care locuiesc nu vor rezista, iar tragedia din Turcia s-ar repeta.

În anul 2020, au fost consolidate mai multe clădiri din Bucureşti, dar asta pentru că cei de la compania de consolidări au avut şi buget pentru a face aceste lucrări.

Municipalitatea susţine ca a încheiat în ultimele zile două acorduri pentru expertizarea a încă 200 de imobile cu risc seismic.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed