Antena Meniu Search
x

Video Ultimele pregătiri pentru Ziua Marinei: militarii americani s-au prins în horă cu turiștii români, în Portul Militar Constanța

Pe litoral cel mai aşteptat eveniment din această mică vacanţă este Ziua Marinei. Distracţia a început deja. În Portul Militar din Constanţa, oamenii pot urca pe nave şi în elicoptere de luptă sau pot participa la bătălii virtuale. Soldaţii americani s-au prins în horă cu turiştii români. 

de Redactia Observator

la 13.08.2022, 21:34

Vezi și

În uniforme albe şi strălucitoare, marinarii români au avut de îndeplinit o misiune specială: să-i ghideze pe curioşi pe punțile navelor aflate în dotarea Forțelor Navale Române, dar și la bordul unui elicopert militar. Fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, precum și Nava Şcoală Mircea sunt vedetele momentului la mare

Cornel Pavel, Forțele Navale: Avem pregătite Fregata Regele Ferdinand, alte nave, precum şi expoziţii interactive de echipamente de scufundare, armament şi tehnică de la infanteria marină. Avem şi un elicopter naval pentru cei care vor să intre la manşa acestuia.

Andrei Ene, Garda de Coastă: În Portul Constanţa am expus şi noi, trei dintre cele mai importante nave pe care le folosim în misiunile din Marea Neagră pentru a fi vizitate de către cetăţeni. Avem Nava Amiral a Poliţiei de Frontieră, OPV Ştefan cel Mare, încă două nave mai mici, dar cu rapiditate extrem de mare.

Cei mai încântaţi de vizita în Portul Militar au fost copiii. Nu au putu sta departe de armele pe care le au văzut până cum doar în jocuri. În premieră, anul acesta a fost amenajată o zonă specială unde împătimiții jocurilor pe calculator au avut ocazia să simuleze bătălii navale. 

Pe acelaşi subiect

Atmosfera de sărbătoare a fost întreţinută de fanfara Forţelor Navale Române

Militarii americani de la Kogălniceau au încins o horă pe faleză cu turiştii români.  

 Pe faleza Cazinoului din Constanţa va avea loc o scurtă ceremonie pentru oficialităţi, la care va participa şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis. Pulbicul nu va avea acces, întrucât clădirea comandamentului în care este organizat evenimentul este în construcţie şi este nesigură pentru vizitatori.

Luni, după defilarea aviației, își va face apariția Zeul Neptun, care va da startul jocurilor și concursurilor marinărești. Spectacolul este cu public. Apoi, navele militare vor defila până la Midia și înapoi. Ziua se va încheia cu un mini-concert, iar turiştii se vor putea bucura de un spectacol de artificii lansate de pe mare. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Evenimente » Ultimele pregătiri pentru Ziua Marinei: militarii americani s-au prins în horă cu turiștii români, în Portul Militar Constanța